Povestea celui mai longeviv rege din toate timpurile. A domnit 82 de ani și a avut 70 de soții. Cine a fost Regele Sobhuza al II-lea

Povestea celui mai longeviv rege din toate timpurile. A domnit 82 de ani și a avut 70 de soții. Cine a fost Regele Sobhuza al II-lea

Regele Sobhuza al II-lea a fost cel mai longeviv rege din istorie. Mai exact, a domnit 82 de ani. Și ca o curiozitate mai puțin obișnuită, a avut nu mai puțin de 70 de soții, de-a lungul vieții sale.

Sobhuza s-a născut în anul 1899 şi, atunci când acesta avea doar patru luni, tatăl său, regele Ngwane al V-lea, a decedat subit. Sobhuza a devenit astfel noul rege al statului Swaziland.

Regele Sobhuza al II-lea
Regele Sobhuza al II-lea

Până în anul 1921, bunica sa Labotsibeni, alături de unchiul său, Prinţul Malunge, au condus poporul. Cu toate că domnia în sine a acestuia a durat 60 de ani, teoretic acesta a ocupat tronul timp de 82 de ani. Acest lucru a făcut ca domnia lui să fie înregistrată drept cea mai lungă din istorie, scrie Descoperă.ro.

Regele Sobhuza a domnit 82 de ani

Sobhuza a urcat pe tron în adevăratul sens al cuvântului la vârsta de 22 de ani. Înainte de acest eveniment, educaţia a primit-o la Şcoala Naţională a statului Swaziland, din Zambodze, dar şi la Institutul Lovedale, din Africa de Sud.

În timpul domniei lui, Swaziland şi-a obţinut independenţa faţă de Marea Britanie, în anul 1968. Acela a fost momentul în care a fost recunoscut drept rege şi de către guvernul britanic.

Din cauza faptului că Swaziland este o ţară mică, dar care dispune de importante resurse minerale, administrarea acestei zone a fost extrem de dificilă, căci de aceste bogăţii ale subsolului profită doar administraţia colonială, iar populaţia era afectată. Tocmai de aceea, a înteprins eforturi considerabile pentru a schimba această situaţie.

Mai mult, regele Sobhuza a urmărit menţinerea unor bune relaţii cu vecinii ţării, Africa de Sud şi Mozambic, care avea o politică marxistă.

Regele Sobhuza era inovativ şi cu mintea deschisă în ceea ce priveşte politica, economia, relaţiile externe şi orice altă acţiune care ar fi putut creşte nivelul de trai al ţării. Cu toate acestea, a sprijinit toate ritualurile tradiţionale.

Ca o curiozitate despre viața sa personală, între anii 1920 şi 1970, acesta a avut 70 de soţii şi 210 copii. În momentul morţii sale avea peste o sută de nepoţi.

Sobhuza a murit în anul 1982.

Citește și: