02 sept. 2021 | 17:25

Petrom vine cu vești importante: ce înseamnă digitalizarea pentru gigantul OMV

ACTUALITATE
Petrom vine cu vești importante: ce înseamnă digitalizarea pentru gigantul OMV

Un anunț mai mult decât interesant vine din partea Petrom. Compania va digitaliza mai multe servicii pentru a ajuta clienții.

OMV Petrom a anunțat, miercuri, lansarea unei platforme digitale. Cu ajutorul acesteia, persoanele juridice pot încheia contracte de furnizare a gazelor într-un timp foarte scurt.

Conform gigantului din industria petrolieră, platformă se adresează în special afacerilor mici și mijlocii și digitalizează întregul proces de contractare și de gestionare a serviciilor de furnizare gaze naturale. Mai mult, un client nou va putea să încheie și valideze contractul de furnizare gaze naturale în doar 20 de minute.

„Suntem o companie integrată de energie și un furnizor de încredere de gaze naturale, acoperind aproximativ 40% din necesarul de consum al pieței din România. Platforma face parte din strategia noastră de a ne orienta cu oferte de furnizare gaze naturale spre afacerile mici și mijlocii și, prin această platformă, oferim un serviciu inteligent și transparent prin care simplificăm interacțiunea cu clienții noștri”, a spus Franck Neel, membru al directoratului OMV Petrom.

Platforma Utilio

Utilio reușește să eficientizeze procedura de încheiere și validare a contractelor. Dar la fel de important, acum aceste servicii for putea fi personalizate.

„Platforma utilio.ro este accesibilă de pe orice dispozitiv (desktop, tabletă, telefon). Prin utilio.ro, serviciile de furnizare gaze naturale de la OMV Petrom pot fi personalizate, iar clienții persoane juridice beneficiază de un control eficient al consumului, de un grad ridicat de predictibilitate a costurilor și de termene extinse de plată”, mai arată comunicatul.

OMV Petrom este cea mai mare companie de energie din Europa de Sud-Est. Are o capacitate de rafinare de 4,5 milioane tone anual și operează o centrală electrică de înaltă eficiență de 860 MW. În ceea ce privește distribuția produselor petroliere, Petrom este reprezentată în România și țările învecinate prin intermediul a 789 benzinării. Aceste stații de reîncărcare funcționează sub două branduri, OMV și Petrom.