”Pașaportul verde digital” sau pașaportul de vaccinare anti-Covid, aproape gata: decizia UE

”Pașaportul verde digital” sau pașaportul de vaccinare anti-Covid, aproape gata: decizia UE

Deși a creat o serie stufoasă de dezbateri printre țările din blocul comunitar, pașaportul verde digital dedicat celor care s-au vaccinat împotriva Covid-19 merge mai departe în Uniunea Europeană.

În timp ce țări precum Israel, Cipru sau Grecia abia așteaptă să-și deschidă granițele celor vaccinați, mai multe democrații importante din UE s-au declarat împotriva unei astfel de inițiative. Franța, de exemplu, vede multe probleme într-o astfel de inițiativă, începând cu discriminarea și cu faptul că, la ora actuală, niciun vaccin nu se administrează adolescenților.

Trecând însă peste toate detaliile de fond, Comisia Europeană va prezenta pe 17 martie un pachet de măsuri axat pe desfăşurarea călătoriilor şi ridicarea restricţiilor impuse din cauza pandemiei. Inițiativa va include şi propunerea UE privind „paşapoartele verzi digitale”, a declarat luni vicepreşedintele Comisiei Europene, Margaritis Schinas, relatează agenţiile AFP şi EFE, citate de Agerpres.

Oficialul european a atras atenția asupra faptului că se dorește o deschidere sigură și egală a Europei pentru turism și circulație liberă, fără discriminare, dar că, în opinia sa, vaccinarea ar trebui să constituie un avantaj general acceptat. Vicepreședintele Comisiei Europene speră că nu vor exista opozanți la această măsură.

Acest „paşaport” va fi propus de Comisia Europeană ca un instrument „legislativ”, aşadar nu va fi opţional, şi va avea la bază tratatele europene şi libertatea de circulaţie în UE, a explicat vicepreşedintele Comisiei Europene. Acest document digital va arăta dacă titularul său a fost sau nu vaccinat anti-Covid-19, rezultatele la testele de Covid-19 efectuate sau dacă a trecut printr-o infecţie cu noul coronavirus.

Singurul lucru care mai râmâne este definirea unui mecanism care să evite orice formă de discriminare. ”Trebuie să căutăm modalităţi de a folosi acest instrument pentru a facilita mobilitatea evitând discriminările între cetăţeni”, a subliniat Margaritis Schinas.

Până la finalul lunii martie, sunt șanse foarte mari ca acest ”pașaport verde digital” să fie propus, votat și implementat. Tot Margaritis Schinas a anunţat că propunerea Comisiei Europene pentru „paşaportul verde digital” va fi transmisă Parlamentului European pe 17 martie şi apoi supusă aprobării liderilor europeni la summitul din 25-26 martie.

Acest anunț vine după ce liderii europeni au convenit la summitul de săptămâna trecută să încredințeze Comisiei Europene sarcina de a defini particularitățile tehnice și legislative din jurul unui certificat de vaccinare sau pașaport.

În final, partea cea mai complicată a ecuației va ține de centralizarea bazelor de date naționale cu cei vaccinați, testați sau vindecați de Covid-19. Executivul comunitar a fost astfel însărcinat „să asigure coordonarea asupra criteriilor (…) şi să creeze o platformă care să conecteze diferitele soluţii naţionale”, un sistem a cărui implementare va necesita cel puţin trei luni.

Printr-o serie de mesaje pe Twitter, președinta Comisiei Europene a definit cât se poate de clar rolul unui astfel de document, pe parcursul zilei de luni. Este de a le permite cetăţenilor europeni „să călătorească, în siguranţă, în Uniunea Europeană sau peste hotare, pentru muncă sau turism”, a explicat Ursula von der Leyen.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: