Pana de curent uriașă, o posibilitate reală în România: ce regiune din țară ar fi cea mai vulnerabilă

Pana de curent uriașă, o posibilitate reală în România: ce regiune din țară ar fi cea mai vulnerabilă

În ultimele săptămâni, s-a adus de mai multe ori sub reflector posibilitatea unei pene de curent de amploare în Europa. În mod previzibil, este improbabil ca acestea să dureze foarte mult, dar chiar și o singură zi fără electricitate, în anumite regiuni, ar putea veni cu consecințe dramatice.

Ministrul Energiei a vorbit în urmă cu câteva zile despre posibilitatea unei pene de curent de amploare în România. Virgil Popescu a spus că nu există neapărat un risc iminent pentru un astfel de eveniment în țara noastră, dar, în mod previzibil, unele regiuni sunt mai vulnerabile decât altele. Ca referință, oficialul a folosit pana de curent care a afectat vestul țării la începutul acestui an și care a durat 20-30 de minute.

Pană de curent de proporții în România, cine ar putea fi afectat

Cea mai vulnerabilă regiune din țara noastră, în mod surprinzător, este Transilvania, regiunea cu centre importante de producție și financiare, precum Cluj sau Brașov. Acestea au fost afectate și la începutul anului.

”Într-un sistem energetic interconectat, cum este cel european, dacă apare o pană majoră, nu se stinge lumina în toată Europa. Am mai avut acest lucru prin anii 70, a fost o pană de genul celei care a fost în ianuarie anul acesta. Prin 9 ianuarie a fost, parcă, dacă vă aduceți aminte, o pană pentru 20-30 de minute, care în România s-a simțit în zona de vest – nu în zona de sud și nici în Moldova, unde n-am avut probleme – , dar s-a simțit în toată Europa.

A fost o problemă la sistemul croat, de desincronizare a sistemului de transport croat cu austriecii, cred, și s-au decuplat sistemele, sistemele de siguranță au sărit, România s-a decuplat și am rămas cuplați pe partea cu Bulgaria, cu Grecia. Unitățile de producție în România fiind în general situate, marea majoritate, în sud, evident că au alimentat sudul țării și zona Moldovei. Neavând unități de producție în Transilvania, Transilvania a suferit mai mult, în Oltenia nu s-a simțit”, a explicat Virgil Popescu.

Soluția, în mod previzibil, ar consta în mai multe centrale electrice. ”În timpul penei din ianuarie, producția din sud a început să susțină și consumul din Transilvania, dar este foarte greu să transporți și să nu scadă frecvența rețelei și să nu ai probleme, să-ți faci perturbare”, a insistat ministrul Energiei, menționând că este foarte important să construim centre de producție ale energiei electrice în zona de vest.

Partea relevantă a avertismentului ministrului este că astfel de evenimente nu au cum să dureze mai multe de câteva zeci de minute și sunt incredibil de rare, la câteva decenii distanță. ”Atât timp cât noi nu vom construi unități de producție de energie electrică în zona de vest – și asta este una din prioritățile noastre, să facem în zona de vest, tocmai pentru a echilibra sistemul – la un moment dat, o pană se va simți și în acea zonă, dar nu vorbim de pene de curent de săptămâni, cum ați văzut în acest exercițiu de apărare civilă din Austria”, a spus Virgil Popescu.

Citește și: