Pâinea românilor, cea de toate zilele, mai scumpă ca niciodată: ce se întâmplă cu prețurile, care sunt motivele

Pâinea românilor, cea de toate zilele, mai scumpă ca niciodată: ce se întâmplă cu prețurile, care sunt motivele

Încep să apară din ce în ce mai multe indicii că România se confruntă cu cel mai mare val de scumpiri din ultimele decenii, pe toate fronturile. Problemele au început cu facturile la gaz și curent, iar acum au ajuns la pâine.

ROMPAN este Patronatul Român din Industria de Morărit, Panificație și Produse Făinoase, condus de Aurel Popescu. Această asociație reprezintă, practic, majoritatea producătorilor de pâine din România și, din această poziție, înțelege foarte bine care sunt probleme cu care se confruntă industria, iar veștile nu sunt deloc bune.

Ce se întâmplă cu prețul la pâine

Industria de morărit şi panificaţie din România speră la o schemă de ajutor din partea statului pe fondul „creşterii nemaiîntâlnite a preţului la energie electrică”, scumpirea pâinii fiind imposibil de evitat în următoarele luni. Principalul argument ține de costurile care sunt influenţate semnificativ şi de preţul ridicat al grâului din această perioadă, „cel mai mare preţ înregistrat în luna august din istorie”.

”Preţul grâului este acum 1.100 de lei/tonă adus la moară. Este cel mai mare preţ înregistrat în luna august din istorie. Am mai avut în anii 2003-2004 o asemenea problemă, dar a fost mai târziu, în lunile septembrie-octombrie, dar noi din 10 august suntem pe 1.100 de lei tona de grâu, ceea ce este foarte mult. Noi am avut un preţ mare la grâu şi până în noua recoltă şi atunci nu am modificat preţul pâinii, pentru că am zis că vine grâu din noua recoltă care e mai ieftin şi ne echilibrăm, dar din păcate ne-am dezechilibrat total”, a declarat, pentru AGERPRES, preşedintele Patronatului Român din Industria de Morărit, Panificaţie şi Produse Făinoase – ROMPAN, Aurel Popescu.

În mod absolut previzibil, oficialul atrage atenția asupra faptului că este doar o chestiune de timp până când prețul grâului va influența și prețul pâinii, în contextul în care materia primă reprezintă 50% din preț. Restul valorii de achiziție este dat de utilități și forța de muncă. Una peste alta, până la iarna, prețul la pâine va suferi o creștere majoră.

”Dacă nu ţinem pasul cu costurile la preţurile de vânzare, scrie faliment pe noi. Şi aşa foarte mulţi se plâng că au probleme mari cu supermarketurile şi, neputând modifica preţurile, ei vând în pierdere acum. Or, a vinde în pierdere, fără nicio o perspectivă până la anul pe vremea aceasta, înseamnă faliment. Atenţie, majorările de preţ nu vor veni dintr-odată, ci pe măsură ce în contabilitate înregistrezi că eşti pe pierdere sau că eşti pe zero.

În mod cert vor fi acum nişte scumpiri, vor mai fi în octombrie-noiembrie, când va veni preţul majorat al gazului. Pe de altă parte, sindicatele fac presiuni că totul se scumpeşte – energia, întreţinerea, căldura la iarnă – şi vor salarii mai mari pentru angajaţi. Ceea ce pot să vă spun este că preţul pâinii va creşte semnificativ până în iarnă. Cred că niciun agent economic nu îşi mai permite să nu modifice preţurile la majorările de costuri actuale, când energia electrică a crescut de la 230 de lei/MWh la 478 lei/MWh”, a explicat preşedintele ROMPAN.

Partea un pic penibilă este că aceste vești proaste vin în contextul unei producții interne record la grâu, 11,4 milioane de tone, valoare confirmată de ministrul Agriculturii. Din păcate, în mod aproape ciudat, prețului grâului nu este influențat de producția națională, la niciun nivel. În schimb, depinde de ce se întâmplă la nivel mondial, la Bursa din Chicago, Bursa de la Paris.

„Eu cred că statul trebuie să intervină, pe de o parte, pentru populaţie, iar pe de alta parte trebuie să intervină şi pentru noi, să primim ceva în legătură cu această creştere nemaiîntâlnită la energie electrică. Noi am solicitat Ministerului Energiei să ne facă o schemă de ajutor pentru morărit şi panificaţie, chiar investiţii în energie verde, o schemă de ajutor ca la HoReCa, dar pentru susţinerea preţului la energie. Am scris deja ministerului, am avut o întâlnire cu ministrul Energiei şi cu un secretar de stat, care ne-au transmis că se lucrează. În acest moment aceasta este soluţia”, și-a manifestat speranța șeful ROMPAN.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: