Orașul unic în lume: unde e și cum e posibil ca locuitorii să trăiască fără mașini și străzi

Orașul unic în lume: unde e și cum e posibil ca locuitorii să trăiască fără mașini și străzi

Tu ce proiect ai dezvolta, dacă ai ocupa o poziție de decizie într-o țară și ți s-ar aloca 500 miliarde dolari? Arabii s-au gândit la un nou oraș, construit de la zero, după niște criterii unice în lume. Cu siguranță, va detrona Dubaiul la capitolul turism.

Arabia Saudită tocmai a demarat construcția celui mai ambițios proiect din regiune, desfășurat în ultimii ani.

Au de gând să construiască un oraș unic în lume, desprins parcă din filmele SF, așa cum vedem doar în producțiile cinematografice unde scenariștii și producătorii debordează de imaginație.

Cum va arăta orașul unic

În primul rând, trebuie să știm că se va numi Neom și va reprezenta un model de oraș al viitorului, fără îndoială.

Ca date de localizare, trebuie să știi că este construit în regiunea Tabuk, în partea nord-vestică a regatului, aproape de granița cu Iordania și Egipt, până la Marea Roșie. În total orașul reprezintă un adevărat mic regat ultra-modern, dacă ținem cont de faptul că se va întinde pe o suprafață impresionantă, de 26.500 de kilometri pătrați.

neom

Principiul care va guverna întregul oraș se va baza pe regulile smart city, pe care încearcă, de altfel, și marile orașe ale lumii să le pună în aplicare. Aici ar putea fi mult mai ușor de integrat în sistemele vieții cotidiene, deoarece orașul va fi construit de la zero în jurul acestor reguli, nefiind vorba despre o modernizare sau o adaptare, așa cum se întâmplă în orașele deja existente.

Prin urmare, locuitorii din Neom vor experimenta un stil de viață al viitorului, superior celui din orașele obișnuite din restul lumii. Întreg orașul va fi alimentat cu energie 100% regenerabilă.

De asemenea, locuitorii se vor bucura și de beneficiul de a avea la dispoziție taxiuri cu drone zburătoare, cea mai mare densitate de restaurante cu stele Michelin din lume, dar sunt surprize și pentru copii: va fi ridicat un parc de distracţii în stil Jurassic Park cu dinozauri robotici.

Autoritățile locale estimează că primele persoane se vor putea muta începând cu anul 2024.

Citește și: