Noi funcții Apple: De ce vor vrea toți părinții să cumpere un iPhone copiilor lor, după această decizie

Noi funcții Apple: De ce vor vrea toți părinții să cumpere un iPhone copiilor lor, după această decizie

Gigantul tech Apple lansează noi funcții pentru utilizatorii săi. Funcțiile vor fi extrem de apreciate de părinți, deoarece au scopul de a combate abuzul sexual asupra copiilor.

Odată cu lansarea iOS 15 , watchOS 8 și macOS Monterey la sfârșitul acestui an, compania spune că va introduce o serie de caracteristici de siguranță pentru copii în Mesaje, Fotografii și Siri.

Părinții vor fi avertizați asupra pericolelor

Pentru început, aplicația Mesaje va include notificări noi care îi vor avertiza pe copii, precum și pe părinții lor, atunci când trimit sau primesc fotografii explicite sexual.

Când cineva îi trimite unui copil o imagine necorespunzătoare, aplicația o va estompa și va afișa mai multe avertismente.

„Nu este vina ta, dar fotografiile și videoclipurile sensibile pot fi folosite pentru a te răni”, spune una dintre notificări.

Astfel, copiii vor fi protejați de imagini care i-ar putea afecta emoțional, iar părinții lor vor ști când micuții s-au aflat în pericol și vor putea lua măsuri pentru ca lucrurile să nu degenereze și să nu se ajungă la un abuz în viața reală sau la influențarea comportamentului celui mic.

Ca măsură de precauție suplimentară, compania spune că părinții pot fi anunțați prin mesaje, dacă copilul lor decide să meargă mai departe și să vadă o imagine sensibilă.

„Protecții similare sunt disponibile dacă un copil încearcă să trimită fotografii explicite sexual”, au transmis reprezentanții Apple.

Potrivit Apple, funcția folosește învățarea automată pe dispozitiv pentru a determina dacă o fotografie este explicită din punct de vedere sexual și dacă este nepotrivită pentru a fi vizualizată de un copil.

Mai mult, Apple nu are acces la mesaje în sine. Această funcție va fi disponibilă pentru conturile iCloud de familie.

Veștile bune pentru copii și părinți nu se vor opri aici. Apple a anunțat că va introduce, de asemenea, noi instrumente software în iOS și iPadOS, care vor permite companiei să detecteze când cineva încarcă conținut pe iCloud care arată copii implicați în acte cu caracter sexual explicit.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: