De ce continuă românii să înmatriculeze mașini vechi. Ce s-a întâmplat în primele luni din 2021

De ce continuă românii să înmatriculeze mașini vechi. Ce s-a întâmplat în primele luni din 2021

INS a venit cu niște date extrem de interesante legate de înmatriculările de autoturisme din România în primele luni.

Începutul de an n-a fost unul bun pentru industria auto. Peste criza sanitară s-a suprapus și criza de semiconductori și microcipuri, motiv pentru care multe planuri n-au mai stat în picioare. Din cauza pandemiei, nici interesul consumatorilor n-a fost mare.

Înmatriculările noi de mașini au scăzut cu 10% în primul trimestru al anului față de perioada similară a anului trecut, arată datele publicate de Institutul Național de Statistică. În aceeaṣi perioadă, înmatriculările noi de vehicule pentru transportul mărfurilor au crescut cu 11,8% comparativ cu trimestrul I din anul anterior.

Înmatriculări de mașini vechi

INS arată că ponderea înmatriculărilor noi de autoturisme importate second hand în total înmatriculări noi de autoturisme a fost de 83%.

În primele trei luni ale anului, comparativ cu acceași perioadă din 2020, înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul pasagerilor au înregistrat creṣtere la categoria mopede ṣi motociclete cu 6% ṣi scăderi la categoriile autobuze ṣi microbuze cu 17,2% ṣi autoturisme cu 10,3%.

În ceea ce privește înmatriculările noi de vehicule rutiere noi pentru transportul pasagerilor a fost înregistrată creṣtere la categoria mopede ṣi motociclete cu 18,6% ṣi scăderi la categoriile autoturisme cu 25,8% ṣi autobuze ṣi microbuze cu 6,5%.

În ceea ce priveṣte înmatriculările noi de vehicule rutiere pentru transportul mărfurilor au fost înregistrate creṣteri la toate categoriile.

Poluare pe străzi

Când vine vorba de norma de poluare, lucrurile arată cam așa pentru toate vehiculele rutiere:

  • 55,5% – vehicule cu normele de poluare Euro 4, Euro 5 sau Euro 6
  • 12,5% – vehicule cu norma de poluare Non-Euro

Pentru categoria autoturisme:

  • Euro 4, -35,3%;
  • Euro 3 – 30,7%
  • Euro 5 – 32,6%,
  • 27,1% – Non-Euro.

Pentru primele patru luni, cifrele indică scăderi în continuare.

Înmatriculările de autoturisme noi în România au atins nivelul de 27.624 unități în primele patru luni ale anului, o scădere de -14,48% față de perioada similară din 2020, arată datele Asociației Constructorilor de Automobile din România (ACAROM) și ale Asociației Producătorilor și Importatorilor de Automobile (APIA).

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: