Marile orașe ale lumii, părăsite: efectul fascinant al pandemiei asupra migrației

Marile orașe ale lumii, părăsite: efectul fascinant al pandemiei asupra migrației

Efectele pe termen lung ale pandemiei vor avea consecințe importante asupra locului în care oamenii aleg să-și trăiască viața. Din ce în ce mai mulți aleg să evite aglomerația marilor orașe.

În momentul în care foarte foarte multe țări au introdus restricții semnificative de circulație și au închis majoritatea localurilor, iar companiile au acceptat că se poate lucra și de la distanță într-un număr mare de cazuri, oamenii au ales să fugă de chiriile extraordinare ale metropolelor europene.

Londra, Paris, Madrid, toate s-au confruntat cu un exod al populației. Oamenii au optat să plece din apartamentele înghesuite și scumpe. Mulți s-au dus la părinți sau au ales să se mute în orășele micuțe din preajma marilor capitale europene. În contextul în care finele pandemiei nu se întrevăd prea curând, aceasta s-ar putea să fie realitatea pentru următorii ani, iar trendul nu va face decât să se acutizeze.

Dacă ar fi să asociezi niște cifre clare acestui trend global, cei de la New York Times au publicat de curând un studiu asupra fenomenului. Din câte se pare, doar din Londra au plecat aproximativ 700.000 de persoane în ultimul an.

Un sondaj realizat de compania de consultanță și inginerie Arup a concluzionat că aproximativ 41% dintre londonezi s-au mutat din oraș în timpul pandemiei, comparativ cu aproximativ 10% în Madrid, Milano și Berlin sau aproximativ 20% dintre locuitorii din Paris. Compania imobiliară Century 21 a constatat că în vara lui 2020 a existat o tendință crescută de părăsire a Parisului, dar nu un exod în masă. Trendul a fost similar în Dublin, iar cei mai mulți care au plecat au lucrat în domeniul tehnologiei.

În acest context, niște probleme mai vechi au ajuns în centrul atenției pentru experții în urbanism de la conducerea orașelor mai sus menționate și nu numai. La ora actuală, accentul se pune pe locuințe accesibile, acces la spațiu verde sau transport în condiții de siguranță. Dacă nu se vor rezolva acestea într-un ritm destul de accelerat, nu este exclus ca exodul să devină permanent.

Citește și: