LG inovează ecranele pliabile: cât mai ai de așteptat să le vezi pe telefoane

LG inovează ecranele pliabile: cât mai ai de așteptat să le vezi pe telefoane

Ecranul flexibil promitea o inovație direct din viitor, telefonul pliabil. Realitatea a fost diferită, dar LG speră să schimbe industria cu noua sa tehnologie.

În curând, dispozitivele pliabile s-ar putea să nu mai fie produse de nișă. LG dezvoltă un material care ar putea contribui la transformarea industriei. Compania numește noua tehnologie „Real Folding Window”, este fabricată din PET și acoperă ecranul OLED pe ambele părți.

Un purtător de cuvânt a explicat: „spre deosebire de ecranele din poliamidă și sticlă temperată, fereastra aplicată cu noile tehnologii va maximiza flexibilitatea, oferind în același timp, soluții optimizate pentru telefoanele pliabile.”

În plus, „Real Folding Window” poate fi pliată atât spre exterior, cât și spre interior, spre deosebire de ecranele actuale, care sunt optimizate pentru a fi îndoite într-un singur sens. LG Chem spune că folia este mai subțire decât sticla temperată, are un preț competitiv și a fost testată pentru a rezista plierii de peste 200.000 de ori.

În timp ce învelișul de pe ambele părți are o grosime de doar câțiva milimetri, compania dezvoltă un alt tip de „fereastră pliabilă reală” care nu folosește folie PET. Ideea este de a crea un geam foarte subțire, pentru utilizare pe dispozitive precum telefoanele pliabile.

Când va fi lansată noua folie

LG își propune să lanseze în 2022 și să livreze din 2023 acest tip de sticlă. Cum se va compara această tehnologie cu cele deja existente nu este evident, mai ales în ceea ce privește claritatea ecranului.

Samsung este și ea interesată și implicată direct pe acest segment de piață. Telefoanele Samsung Galaxy Z Fold 3 și Z Flip 3 s-au descurcat foarte bine în țara lor de origine, iar grupurile de cercetare consideră că vânzările vor continua să crească. Compania acoperă sticla cu un strat de „PET extensibil”, superior celui pe care a trebuit să-l livreze pe modele anterioare. Această sticlă este fabricată de producătorul german Schott.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: