01 apr. 2021 | 13:19

Lanțul de magazine mai tare decât Lidl și Mega Image. Are peste 1.400 de magazine în România

BANI
Lanțul de magazine mai tare decât Lidl și Mega Image. Are peste 1.400 de magazine în România

Rețeaua de francize LaDoiPași, dezvoltată de METRO Cash&Carry, este retailer-ul cu poziția cea mai consolidată pe piața românească, devansând giganții Lidl și Mega Image.

Cu 1.470 de magazine în România, LaDoiPași se impune în cota de piață în fața giganților Lidl, care deține în țara noastră peste 280 de magazine și 5 centre logistice, și Mega Image, care a încheiat anul 2020 cu o rețea de 854 de magazine.

LaDoiPași își propune să atingă pragul de 2.000 de magazine în România, în următorii doi ani

În 2020, 360 de noi antreprenori independenți s-au alăturat lanțului de francize, ducând totalul unităților deschise în țara noastră la 1.470.

LaDoiPași nu se va opri aici. Până în 2023, rețeaua de francize dezvoltată de METRO își propune să ajungă la 2.000 de magazine în țara noastră.

“2020 a fost un an incredibil de greu pentru toată lumea, a fost un an de sacrificiu pentru multe sectoare ale economiei locale. Noi am continuat să fim aproape de partenerii noștri din franciza LaDoiPași, să găsim soluții pentru a trece cu bine împreună prin această perioadă, având în vedere responsabiliatea comună de a deservi comunitățile din care facem parte.

Am deschis un număr record de magazine în plină pandemie, iar acest lucru nu ar fi fost posibil fără încrederea antreprenorilor din rețea și fără colaborarea continuă cu echipa de Retail, condusă de Irinel Popescu, Directorul de Retail al METRO Cash & Carry. Rezultatele senzaționale din acest an merită sărbătorite și împărtășite, căci ele clădesc fundația dezvoltării rețelei în viitor și a atingerii ambițiilor comune”, a declarat Adrian Ariciu, Director General METRO Cash & Carry România.

În 2020, LaDoiPași a devansat concurenții prin numărul de noi unități deschise

LaDoiPași se poate mândri în 2020 cu 360 de noi unități deschise. Prin comparație, Mega Image are 89 de magazine inaugurate la nivel național, iar Lidl a încheiat anul cu 33 de noi unități deschise.

Deși Lidl a inaugurat doar 33 de magazine, de aproape 10 ori mai puține decât LaDoiPași, acesta este cel mai alert ritm de expansiune de la intrarea oficială pe piaţă în 2011 şi este totodată un ritm de două ori mai rapid decât cel anunţat oficial de compania care la începutul anului anunţa inaugurarea a 15 magazine noi.

Și concurenții LaDoiPași pariază pe extindere

Chiar dacă nu au inaugurat noi magazine în ritmul rețelei de francize a celor de la Metro, atât Mega Image, cât și Lidl declară că vor continua să se extindă la nivel național.

CEO-ul Mega Image: „Vom continua să investim în expansiune, să fim aproape de comunități, să asigurăm locuri de muncă în mai multe orașe din țară”

„Vom continua să investim în expansiune, să fim aproape de comunități, să asigurăm locuri de muncă în mai multe orașe din țară și să oferim soluții performante digitale și experiențe noi la cumpărături. Chiar dacă este în continuare un context dificil pentru noi toți, vom continua să ne dezvoltăm în același ritm și vom prioritiza siguranța tuturor, de la colegii din echipă la clienți și parteneri”.

Pe lângă dorința de extindere, Mega Image experimentează și o nouă strategie de business. Odată cu pandemia, retailer-ul a accelerat dezvoltarea unor zone noi în magazine, pentru a oferi noi experiențe la cumpărături și a sprijini în același timp industriile care au fost afectate.

Lidl relocheaza un magazin și îl mută … peste drum

Lidl a început deja mișcările strategice în piață. Gigantul retailer va reloca unitatea din Haţeg, judeţul Hunedoara, pe bulevardul Nicolae Titulescu, nr. 27.

Practic, magazinul Lidl va fi închis pe 10 martie în prima locație și redeschis … peste drum, pe 11 martie.

Noua unitate va dispune de staţie de încărcare pentru automobilele electrice.