17 mai 2021 | 06:30

La Casa de Papel, încheiat: tocmai s-au finalizat filmările ultimului sezon din Money Heist

ACTUALITATE
La Casa de Papel, încheiat: tocmai s-au finalizat filmările ultimului sezon din Money Heist

Tocmai s-au încheiat filmările la ultimul sezon din La Casa de Papel. Producția originală Netflix ajunsă la ultimul sezon este distribuită sub numele Money Heist în anumite colțuri ale mapamondului.

Netflix a anunţat că filmările la cel de-al cincilea şi ultimul sezon al serialul spaniol „La Casa de Papel” s-au încheiat, relatează News.ro. Astfel, cu un pic de noroc, până la finele acestui an, vom vedea cum se încheie povestea răufăcătorilor din Money Heist. Ca referință, ultimul episod a fost difuzat pe 3 aprilie 2020.

Producția Money Heist este una dintre cele mai vizionate de pe Netflix, cu 29 de premii și 30 de nominalizări confirmate de IMDb. Tot pe Internet Movie Database, show-ul figurează cu nota 8.3 din 320.000 de voturi.

„Ceea ce a început cu un jaf se termină cu o familie!”, a scris gigantul de streaming pe reţeaua de socializare. „Mulţumim tuturor fanilor că au luat parte la Rezistenţă! Suntem nerăbdători să vă arătăm cum se termină această poveste!”.

În cazul în care nu ai văzut niciun episod, serialul a fost creat în 2017 de Alex Pina. „La Casa de Papel” urmăreşte o echipă de infractori supradotaţi în timp ce iau ostatici la Monetăria Regală din Madrid, sub conducerea misteriosului Profesor. Scopul lor este de a imprima miliarde de euro şi de a le fura.

Fanii îi vor regăsi în distribuţie pe Úrsula Coberó (Tokyo), Álvaro Morte (Profesorul), Itziar Ituño (Lisabona), Pedro Alonso (Berlin), Miguel Herrán (Rio) sau Jaime Lorente (Denver). Miguel Ángel Silvestre, starul din „Sense8”, va face parte din distribuţie.

Oficialii Netflix nu au fost foarte preciși în ceea ce privește lansarea ultimului sezon din serial din cauza impactului pandemiei asupra producției. Cel mai probabil, însă, nu ar trebui să treacă mai mult de șase luni din momentul încheierii filmărilor și publicarea show-ului pe Netflix. Între timp, dacă tot aștepți, te poți uita pe același serviciu de streaming la Sky Rojo, un alt serial creat de același scenarist, Alex Pina.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele