21 iul. 2021 | 12:15

Jurnaliștii, la mâna algoritmilor Facebook? Încă o publicație, cenzurată și ”îngropată” fără drept de apel

ACTUALITATE
Jurnaliștii, la mâna algoritmilor Facebook? Încă o publicație, cenzurată și ”îngropată” fără drept de apel

Algoritmii Facebook funcționează, de multe ori, după niște reguli cel puțin ciudate. Încă o publicație din România s-a trezit cu pagina restricționată și nu a avut drept de apel.

Facebook susține că are un sistem de algoritmi clar, care are rolul de a preveni dezinformarea, instigarea la ură sau violență și alte comportamente care, după cum susține rețeaua, încalcă regulile și standardele comunității. Numai că, de multe ori, acest sistem dă greș și se ajunge chiar la situații stupide, după cum arătam AICI.

S-a întâmplat recent în cazul G4Media, când pagina de Facebook a publicației a fost restricționată. Acum, a venit și rândul Hotnews.

Cum au ajuns publicațiile mâna algoritmilor Facebook

Cei de la Hotnews susțin că au fost restricționați pe nedrept pe rețeaua de socializare timp de o lună și jumătate. Ce e grav e că nu au avut cui să se adreseze și să-și prezinte punctul de vedere. Practic, sancțiunea a venit fără drept de apel.

Contul publicației a fost restricționat în mod arbitrar de către sistemele rețelei Facebook, fără a putea contesta direct decizia și fără a putea lua legătura cu un factor uman care să analizeze situația. Totul de aproape o lună și jumătate, timp în care Reach-ul paginii cu peste 459.000 de likeuri a scăzut cu 96%.

În plus, pagina HotNews.ro este amenințată cu ștergerea efectivă de pe rețeaua de socializare pentru că ar fi recidivistă, în „cazierul” Facebook fiind adunate și alte sancțiuni aplicate în trecut, dar care, după ce au fost revizuite pe atunci de către rețea, au fost catalogate drept nefondate, arată jurnaliștii Hotnews.

Între timp, restricția a fost ridicată, dar statutul de recidivist rămâne.

De la ce a pornit totul

Pe data de 5 iunie, pe pagina de Facebook a publicației a fost publicat un link către un articol despre comemorarea a 77 de ani de la debarcarea din Normandia, un articol care conținea referințe la momentele și personajele istorice de atunci.

Fără vreo atenționare în prealabil, Facebook a blocat postarea respectivă și a sancționat pagina HotNews.ro pentru că prin acea postare nu ar fi respectate regulile impuse de rețeaua de socializare. Administratorii paginii au primit o notificare cu sancțiunea impusă, fără ca situația să poată fi contestată.

Decizia Facebook a fost similară cu cea luată în cazul G4Media. Și această publicație s-a confruntat cu aceeași problemă și nu a avut drept de apel.