Instanţa supremă a decis în dosarul ”Microsoft III”: care este hotărârea în cel mai controversat proces

Instanţa supremă a decis în dosarul ”Microsoft III”: care este hotărârea în cel mai controversat proces

Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a dispus achitarea inculpaţilor din dosarul „Microsoft III„, respectiv fostul ministru al Comunicaţiilor Gabriel Sandu, fostul jucător de tenis Dinu Pescariu, omul de afaceri Claudiu Florică şi Călin Tatomir – fost director general al Microsoft România SRL.

”Cu unanimitate, încetează procesul penal faţă de inculpaţii Pescariu Dinu Mihail și Florică Claudiu Ionuț pentru instigare la abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit. Cu majoritate, încetează procesul penal faţă de inculpatul Sandu Gabriel pentru infracţiunea de abuz în serviciu dacă funcţionarul public a obţinut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit”, se arată într-o notă a magistraților de la Curtea Supremă, citată de Hotnews.

Decizia în dosarul Microsoft III poate fi atacată

Ca referință, DNA dispusese, în luna septembrie a anului 2017, trimiterea în judecată a fostul ministru Gabriel Sandu, a fostului şef al Microsoft România Călin Tatomir şi a oamenilor de afaceri Claudiu Florică şi Dinu Pescariu în dosarul „Microsoft III”. Aceştia fuseseră atunci acuzaţi de procurori că ar fi prejudiciat statul cu peste 51 de milioane de euro.

Dosarul Microsoft III a fost trimis în instanţă în septembrie 2017, dar în ianuarie 2020, procesul s-a reluat de la zero, deoarece unul dintre judecătorii din completul de la Înalta Curte s-a pensionat.

Mai exact, Dinu Pescariu și Florică i-ar fi dat fostului ministru Gabriel Sandu peste 2,1 milioane de euro pentru ca firma lor să obţină, în 2009, un contract pentru licențe software, potrivit anchetatorilor.

Prejudiciul în dosarul Microsoft III este de 51.396.344 de euro. Acesta reprezintă diferenţa dintre suma plătită de Ministerul Comunicaţiilor şi Societăţii Informaţionale (90.182.344 euro) şi suma care a fost facturată de către furnizorul de licenţe către SC Dim Soft SRL (38.786.000 euro).

Decizia dată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie poate fi însă atacată de DNA cu apel, într-un termen de zece zile de la comunicare.

Citește și: