„Înainte era mai bine” — sau cum psihicul uman îți deformează imaginea vremurilor trecute

„Înainte era mai bine” — sau cum psihicul uman îți deformează imaginea vremurilor trecute

Înainte era mai bine sau „the good old days”, după cum îi spun britanicii, reprezintă un clișeu universal cu o explicație cât se poate de fascinantă. Dintr-un punct de vedere, este încă un detaliu care trădează „imperfecțiunile” psihicului uman.

„Mergem înainte, că înainte era mai bine”, îmi spunea în urmă cu câțiva ani un prieten ghiduș în momentul în care ne plimbam cu mașina pe undeva pe lângă Târgu Mureș. Mi-a rămas în minte glumița asta pentru că respectiva formulare este una adânc ancorată în mentalul colectiv.

De la tineri la bătrâni sau la foarte bătrâni, mi se pare că fiecare dintre noi a abuzat de respectiva referință într-un context sau altul. Fără să surprindă însă pe nimeni, această manifestare de nostalgie, dor de casă sau de vremurile de mult apuse nu este sub nicio formă corectă. Nu este ancorată într-un adevăr.

Cu alte cuvinte, deși ești convins că era mai bine înainte și nimeni nu îți poate schimba părerea, de fapt, te minți singur. Nu ești singurul care o face, nu ești primul, dar asta nu înseamnă că respectiva filozofie este mai puțin „minicinoasă”. Mai mult decât atât, îți conferă un confort psihologic care îți face viața mai liniștită. Aparent, acea atitudine nu are cum să fie greșită.

„Înainte era mai bine” nu e de azi, de ieri

Încă de pe vremea scrierilor cuneiforme din Mesopotamia de acum 5.000 de ani, oamenii au trăit cu dorul vremurilor de mult apuse. Un fel de „s-a stricat Vama”, dar varianta de la începutul momentului în care oamenii au învățat să scrie.

Arheologii au descoperit niște tablete cu scrieri cuneiforme ale populației sumeriene din acea perioadă în care scriitorii erau dezamăgiți că viața nu mai era ce era odată. Printre exemplele date pentru faptul că civilizația se duce de râpă, era menționat un băiat care vorbea cu ură despre mama lui și un frate mai mic ce intrase în conflict cu fratele mai mare pentru atenția tatălui.

Într-un exemplu de acum 4000 de ani, o manifestare a aceleiași filozofii, un scriitor nostalgic apelează la versuri pentru a-și transpune în cuvinte sentimentele care îl încearcă. „Odată ca niciodată a fost un șarpe, un scorpion… / Întreaga lume, națiunile, în uniune / [Zeul] lăuda iluminismul într-o singură limbă”.

Până și în Grecia Antică, atenienii erau convinși că perioada lor de aur, ancorată în mitologie, a apus de mult.

În 1727, Daniel Defoe regreta vremurile de demult în care comerțul era cu totul altceva. În frumosul grai englezesc, insista cu îngrijorare că înainte era mai bine. Aceeași formulare „the good old days” a fost folosită și de John Henley în cartea sa The Primitive Liturgy (Liturghia Primitivă) cu un an mai devreme, în 1726.

Interesant este însă că, de fiecare dată, acea referință este una extrem de subiectivă, ancorată în tinerețea sau adolescența celui care o verbalizează sau scrie despre ea. Astfel, pentru fiecare dintre noi acel „înainte” din „înainte era mai bine” poate face referință la anii ’90, ’80, ’50, ’20, nu contează.

Poate fi vorba și de o referință semnificativ mai precisă, dar la fel de subiectivă.

De exemplu, dacă ești pasionat de fotbal, este posibil să duci dorul echipei de fotbal pe care a avut-o România la Campionatul Mondial din 1994, când am învins Columbia, SUA, Argentina și am ajuns în sferturi cu Suedia. Erau alte vremuri, domn’e.

Totul este în mintea ta și, din păcate, te înșeli

În funcție de cine a făcut ultimul studiu pe marginea acestui subiect, concluziile sunt deseori similare. Într-o analiză de psihologie comportamentală din 2015, profesorul Nick Chater a ajuns la concluzia că 70% dintre britanici sunt de părere că lumea merge din rău în mai rău. Doar 10% dintre cei intervievați sunt de părere că lucrurile să îmbunătățesc de la an la an.

Ca urmare, cei mai mulți sunt de părere că înainte era mult mai bine decât acum. Francezii și americanii gravitează în jurul valorii de 50% conform unui studiu mai recent, dar ideea de bază este aceeași, sunt convinși că realitatea actuală este net inferioară celei de acum câteva decenii.

Deși psihologii consideră această viziune ca având numeroase părți bune, motiv pentru care este și o constantă în viața noastră, fenomenul nu este încă pe deplin înțeles. Chiar și așa, are un nume. Dacă te trezești în fiecare zi și te gândești că înainte era mai bine, suferi de declinism. Pentru tine, calitatea vieții este într-un regres perpetuu pornind de la o amintire plăcută foarte bine definită sau de la dramă.

De fapt, ești cât se poate de părtinitor, de subiectiv. Tu nu duci dorul anilor ’80 pentru că planeta era mai puțin poluată, pentru că erau mai puține războaie sau că democrația era îmbrățișată de un număr din ce în ce mai mare de țări. Nu. Ți-e dor de anii aceia pentru că erai mai tânăr, aveai mai mulți prieteni, poate îți permiteai mai des să mergi în concediu și cineva care între timp a trecut în neființă trăia la momentul respectiv. Înainte era mai bine este, de fapt, despre tine.

Prea puțini se gândesc că, dacă ne întoarcem în timp 20, 50, 100 de ani, de fapt, o să trecem din nou prin două războaie mondiale, o criză nucleară globală, 11 septembrie, o rată sporită a mortalității infantile, o speranță de viață scăzută. Nici nu mai menționez avansurile tehnologice care au făcut viața mai simplă chiar și pentru cei mai săraci dintre noi.

Este suficient să te gândești la beneficiile derivate din accesul la apă curentă, electricitate, internet, autoturisme mai ieftine, dar și lucruri aparent banale, precum un cuptor sau o mașină de spălat. Acestea nu existat „înainte”. Aș fi vrut să trec pe listă și apa caldă sau căldura, dar dacă locuiești în București, acestea reprezintă în continuare un subiect prea sensibil ca să insist pe el.

Care este explicația

„În particular, memoria noastră tinde să uite evenimentele negative din trecut și avem tendința să ne amintim și să ne fixăm pe lucrurile bune care s-au întâmplat în trecut, le verbalizăm mult mai des, întărind astfel amintirile plăcute. Tindem să ne amintim cântecele bune, mașinile sau jucătorii de fotbal din vremurile de mult apuse și să le uităm pe cele rele.”
Nick Chater, profesor de Știință Comportamentală

În cazul indivizilor, nostalgia este alimentată în special de momentul tranzițiilor bruște, din perioada pubertății, a primului loc de muncă, a pensionării sau mutării într-o oraș nou sau o altă țară. Există și o nostalgie colectivă alimentată tot de tranziții bruște. Gândește-te la trecerea de la comunism la democrație din 1989. Oamenii care duc dorul acelei perioade o fac pentru că, în aparență, viața era mai simplă. Majoritatea oamenilor aveau de lucru, își permiteau să meargă într-un concediu și erau mai uniți, fie și de lipsurile din magazine.

Într-un experiment realizat în urmă cu șase ani, un grup de cercetători a înregistrat sentimentele unui grup de oameni în anticipația unui eveniment, în timpul experienței efective și ulterior, toate în contextul unor evenimente importante. Tipul momentului a contat mai puțin.

În cazul unora a fost vorba de o călătorie prin Europa, alții abia așteptau o vacanță de Ziua recunoștinței, în timp ce cineva planifica de mult timp o călătorie de trei săptămâni prin California pe bicicletă. În final concluzia oamenilor de știință a fost una fără echivoc. Participanții la studiu își aminteau evenimentul într-o lumină mult mai pozitivă, optimistă la ceva timp după eveniment, decât în timpul experienței efective.

„Punctul cheie este că oamenii își apreciază vacanțele și alte experiențe într-o lumină mult mai pozitivă, în retrospectivă, decât au făcut-o la momentul respectiv. Aceasta este o ilustrare a ideii generale că viața mea de acum nu pare să fie la fel de bună față de cât va părea în retrospectivă.”
Nick Chater

Tot vizavi de subiectivism și de modul în care ne funcționează creierul, o viziune înfloritoare asupra trecutului pleacă de la aversiunea la pierderi. Ca să înțelegi mai bine ce înseamnă acest fenomen psihologic este suficient să te gândești la bani și să realizezi că, în realitate, ești mult mai afectat când pierzi niște bani, decât atunci când câștigi, chiar și dacă este vorba de aceeași sumă. Printr-un exercițiu mental simplu, îți vei da seama că suferi mai mult dacă pierzi 100 de lei, decât dacă ai câștigat acea sumă din senin.

Aversiunea la pierderi te face să duci dorul vremurilor de demult pentru că, inevitabil, odată cu trece trecerea timpului, pierzi mai mult. Îți moare cineva drag, poate ai pierdut niște bani la bursă, ai făcut o afacere proastă cu o mașină la mâna a doua, a început să te doară spatele. Pentru că te concentrezi inadvertent pe lucrurile care merg prost, tinzi să crezi că lucrurile în general merg în direcția greșită, ca urmare, înainte era mai bine. Fenomenul nu face decât să fie amplificat de afinitatea noastră de a filtra amintirile neplăcute de acum câțiva ani sau câteva decenii.

Nostalgia are și un factor neurologic în spate. Cercetătorii și-au dat seama, conform unei analize publicate de The Wall Street Journal, că înregistrăm mai multe amintiri din adolescență și prima parte a vieții de adult decât din orice altă parte a vieții. Ca urmare, când ne gândim la trecut, la acele perioade „ne întoarcem” cel mai des. În același timp, tindem să ne aducem aminte de evenimente din trecut într-o aură mai pozitivă cu cât ne îndepărtăm mai mult de momentul în care s-au petrecut.

Când un grup de studenți s-a întors din vacanța de vară, au fost rugați să facă două liste.

Trebuiau să scrie ce a fost bun și rău pe parcursul verii. În prima fază, lungimea listelor a fost în mare parte identică. La câteva luni după, exercițiul a fost repetat și, de această dată, lista cu lucrurile bune, momentele plăcute, a devenit semnificativ mai lungă. La finele anului școlar, înainte de începerea noii vacanțe, aspectele negative ale vacanței anterioare aproape că au dispărut în totalitate.

În final, dacă trăiești cu impresia că lucrurile merg din rău în mai rău, în realitate, suferi de declinism, fără ca lucrurile să se afle într-un declin autentic în jurul tău.

„Înainte era mai bine” amplifică reticența la nou, iar de aici apar problemele

Poate ai auzit argumentul că vaccinul împotriva noului coronavirus nu are cum să fie bun, pentru că l-au făcut într-un an sau în câteva luni. Pe vremuri, lucrau și testau un vaccin câteva decenii. „Alea erau vaccinurile adevărate”.

Din păcate, reticența la progresul tehnologic este una dintre consecințele dezastruoase ale nostalgiei pentru vremurile de mult apuse. Nu de puține ori, pune piedici progresului, inovației și dorinței de experimentare. Anumite „miracole” ajung să nu se mai materializeze pentru binele generațiilor viitoare, deoarece generația actuală nu crede în ”vrăjitorii”.

În 1679, inventatorul, economistul și filozoful englez William Petty a pus realitatea de mai sus în câteva cuvinte cât se poate de simple. „Când o nouă invenție este făcută, toată lumea este împotriva ei, în primul rând. Nici măcar unul dintr-o sută de inventatori nu supraviețuiește acestui calvar”, a atras atenția Petty.

Exemplele sunt de ordinul sutelor, dacă nu al miilor. Vaccinarea, anestezia, motoarele cu fum, căile ferate, electricitatea, toate au întâmpinat dificultăți majore și o reticență incredibilă în rândul populației, înainte să fie răspândite la scară largă. Ca un exemplu drăguț, când au apărut bicicletele, oamenii au fost convinși că ne vom confrunta cu generații întregi de cocoșați, pentru că cicliștii stau aplecați pe parcursul zilei. Mai mult decât atât, statul pe bicicletă era văzut ca o sursă de sterilitate pentru femei.

La ora actuală, aceeași reticență poate fi văzută la aproape orice progres științific, indiferent că este vorba de realitate virtuală, robotizare, organisme modificate genetic, celule stem sau vaccinuri dezvoltate în câteva luni cu ARN mesager.

Nu spune nimeni că această reticență este absurdă în proporție de 100%. Noile tehnologii provoacă un declic, o ruptură între generații. Este suficient să te uiți la dependența adolescenților de smartphone-uri, un fenomen imposibil de înțeles de către adulți sau bătrâni. În același timp, nu de puține ori, progresul este construit pe îngenuncherea tradițiilor, pe pierderi de locuri de muncă, chiar și dacă acestea din urmă sunt înlocuite de joburi noi.

În mod regretabil însă, un pas în față este imposibil fără o eventuală greșeală.

Doar așa descoperi adevăratele beneficii ale progresului, prin experimentare. Nimeni nu spune că viitorul este perfect, dar, cu siguranță, este absurd să crezi că trecutul a fost. Nimic nu este mai trist decât să trăiești într-o bulă desprinsă din secolul trecut doar pentru că este sigură, lipsită de nou și, implicit, de riscuri. Este spre binele tău și al nostru, al tuturor, să accepți că „viitorul sună bine”, iar acesta este un clișeu mult mai demn de a fi îmbrățișat decât „înainte era mai bine”.


Conținutul articolelor din secțiunea Opinii reprezintă strict opiniile autorilor textelor și nu reprezintă neapărat poziția oficială a PLAYTECH.ro.

Alexandru Puiu
Articol scris de
Alexandru Puiu
Comentarii
Alexandru Puiu
14:31 / 10.02.2021