29 oct. 2021 | 07:04

Facebook devine Meta: ce se schimbă în gigantul lui Mark Zuckerberg, ce rămâne la fel

ACTUALITATE
Facebook devine Meta: ce se schimbă în gigantul lui Mark Zuckerberg, ce rămâne la fel

Deja de câteva săptămâni, am discutat de posibilitatea unui rebranding al Facebook într-o cu totul altă companie. Inevitabilul s-a petrecut, iar Facebook a devenit Meta, dar Facebook nu pleacă nicăieri. Explicațiile sunt simple.

Până acum, Facebook a fost compania mamă a WhatsApp, Instagram, Oculus, Messenger și Facebook. Schimbarea anunțată cu surle și trâmbițe de Mark Zuckerberg în ultimele 24 de ore este că toate aceste entități vor activa sub Meta. Acestea este noua companie din spatele produselor, serviciilor, platformelor deținute de Mark Zuckerberg.

În cazul în care ideea ți se pare revoluționară, în cel mai optimist caz sau ciudată, în cel mai pesimist caz, nu este niciuna și nici alta. Google a făcut exact același lucru în 2015 pentru simplul fapt că avea prea multe entități în subordine și s-a gândit să le grupeze sub numele Alphabet. La fel cum foarte puțină lume știe că Google este un subsidiar al Alphabet, după 6 ani de la dezvăluirea respectivei schimbări, exact asta se va întâmpla și cu Meta.

Atâta timp cât Facebook, WhatsApp, Instagram, Messenger sau Oculus nu pleacă nicăieri și se vor numi exact la fel, această schimbare nu va însemna absolut nimic pentru cele aproximativ 3 miliarde de persoane care-i utilizează serviciile și produsele lui Zuckerberg. Singura diferență este că încasările trimestriale ale Facebook, de acum înainte, vor fi raportate sub numele Meta. Atât.

Ce este Meta, compania mamă a Facebook

După o serie stufoasă de scandaluri care au pătat imaginea Facebook, Mark Zuckerberg ”s-a rușinat” atât de mult încât s-a gândit să iasă în fața omenirii și să promită că va reinventa roata. Atât de mult o va lua ”de la zero”, încât nu va rezolva niciuna dintre problemele raportate de fosta angajată Frances Haugen în fața autorităților americane și a guvernului britanic. În schimb, își va desfășura aceleași activități sub numele Meta.

Motivul schimbării este că noul nume încorporează mai bine ce face la ora actuală Facebook și direcția spre care vrea să meargă. De fapt, pune un pic mai mult accentul pe realitate virtuală, un subiect foarte important pentru Zuckerberg. Toate produsele Facebook nu pleacă însă nicăieri. Aceasta este doar o schimbare la nivel corporatist.

Șeful Facebook a anunțat schimbarea în contextul în care a dezvăluit că plănuiește să construiască un metavers, un univers online în care oamenii pot să se joace, să lucreze și să comunice într-un spațiu virtual, de cele mai multe ori, cu o cască de realitate virtuală pe ochi. Ca totul să pară important, CEO-ul Meta a spus că schimbarea de brand vine deoarece numele Facebook ”nu poate să reprezinte tot ce face azi, cu atât mai puțin în viitor” și trebuie să se schimbe.

Dacă ești curios care este toată tevatura cu metaversul pe care bate apa în piuă Zuckerberg, am scris un articol despre asta – Ce este metaversul, lumea digitală în care copiii tăi s-au refugiat deja, noi mai avem puțin, iar SF-urile au preconizat-o.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele