Explozie de prețuri la pompă. Carburantul devine aurul negru

Explozie de prețuri la pompă. Carburantul devine aurul negru

Valul de scumpiri izbucnit încă de la începutul anului va culmina, în perioada următoare, cu o explozie de prețuri la carburant, cred economiștii.

Din păcate, nu vin vești foarte bune din sectorul economic, pentru șoferii din România. Analiștii economisi se așteaptă la scumpiri semnificative la pompă, în perioada următoare, pe fondul aprecierii din ce în ce mai accentuate a prețului petrolului, pe piețele multinaționale.

Semnele scumpirilor la pompă au început deja să apară

Numai în ultima lună, prețul țițeiului a crescut cu peste 11%, atingând noi maxime multianuale. Petrolul s-a scumpit miercuri cu 1%, ajungând până la 73,59 dolari, aproape de cel mai înalt nivel din 2018.

Aprecierea prețurilor la petrol e pusă pe seama redeschiderii economiilor globale și creșterii cererii pe acest sector. Transportul, dar și turismul, încep să revină la viața de dinainte de pandemie, iar acest lucru se reflectă în scumpiri, pe o piață condusă pe principiul raportului dintre cerere și ofertă.

Datele de la Energy Information Administration au arătat miercuri faptul că producția a scăzut cu aproape 1% săptămână de săptămână până pe 18 iunie, în timp ce cererea de benzină a crescut cu 1%.

Conform datelor concrete, cererea de benzină a crescut la peste 9 milioane de barili pe zi, un nivel nemaivăzut din prima jumătate a anului trecut. „Inventarele de petrol din SUA sunt restrânse”, scrie Michael Tran, analist RBC, care a adăugat: „creșterea cererii” a condus și la creșterea prețului.

Barilul de petrol ar putea ajunge la 80 de dolari, cred experții. Concret, prețurile la petrol ar putea crește temporar la 80 de dolari pe baril sau mai mult în această vară, pe măsură ce cererea va reveni.

Bineînțeles, scumpirea barilului de petrol este prima veriga a unui lanț al slăbiciunilor care va atârna greu de portofelul șoferilor. Experții se așteaptă la scumpiri la pomă, inclusiv în țara noastră. Din nefericire, scumpirile la carburant atrag după ele și majorări la prețurile alimentelor. Prin urmare, e deosebit de important pentru bugetele familiilor, ca prețul barilului de petrol să se mențină în anumie grafice.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: