Doar 3% din planetă nu e modificată de oameni. Pământul o duce mult mai rău decât am crezut

Doar 3% din planetă nu e modificată de oameni. Pământul o duce mult mai rău decât am crezut

Noi cercetări arată că influența umanității a modificat deja aproximativ 97% din pământul planetei.

Foarte puțin din suprafața terestră de pe Pământ – doar 2,8% – poate fi considerat în continuare „funcțional intact”, potrivit unui studiu publicat recent în revista Frontiers in Forests and Global Change.

Prin urmare, autorii studiului, care provin dintr-o lungă listă de universități și institute din America de Nord și Europa, recomandă oficialităților să se concentreze imediat asupra protejării „puținelor zonea ale lumii rămase care reprezintă exemple remarcabile de integritate ecologică”, înainte de a fi prea târziu.

Noua cercetare ar putea fi o trezire la realitate pentru ecologiști, dar și pentru oamenii cărora le pasă mai puțin de planeta pe care locuiesc. Oamenii de știință presupuseseră anterior că între 20 și 40% din terenul de pe Pământ era încă intact din punct de vedere ecologic. Dar studiile anterioare s-au bazat în mare măsură pe imaginile din satelit, în timp ce noul studiu a implicat activități de teren pentru a investiga starea diferitelor ecosisteme.

Pământul e modificat de oameni în proporție de 97%

„Munca pe teren realizată de mulți oameni de știință arată în mod clar că există specii care s-au pierdut din aceste zone de habitat intact – carnivore mari și medii și erbivore mari și medii în special”, a spus coautorul studiului și zoologul Andrew Plumptre, de la Universitatea Cambridge, pentru Earther. „Unele au fost pierdute sau reduse ca număr din cauza vânătorii de către oameni, altele pierdute din cauza introducerii speciilor invazive, cum ar fi pisicile și câinii, iar altele din cauza bolilor”.

Cercetarea lui Plumptre, la fel ca acele studii anterioare, a măsurat cât de intact este un habitat, în raport cu gradul de distrugere umană asupra mediului. Dar noua cercetare a măsurat, de asemenea, impactul pe care omenirea l-a avut asupra vieții sălbatice. Toate aceste măsurători au oscilat la puțin sub trei procente – prezentând o perspectivă îngrijorătoare pentru viitorul planetei.

„Asta înseamnă că aproximativ 97% din teren a fost afectat de industrie, vânătoare, introducerea de specii noi sau alte efecte antropice”, a spus Plumptre pentru Earther.

Citește și: