23 nov. 2021 | 15:55

Descoperirea ciudată făcută de o femeie: ce a aflat despre copiii săi

ACTUALITATE
Descoperirea ciudată făcută de o femeie: ce a aflat despre copiii săi

În 2006, o femeie din Statele Unite ale Americii avea să facă o descoperire cel puțin bizară: copiii săi nu sunt, de fapt, înrudiți cu ea.

Lydia Fairchild a avut ghinionul să afle că cei pe care îi credea copiii săi nu sunt, în realitate, ai ei. Totul s-a petrecut în 2006 când, în încercarea de a obține ajutor financiar de la servicii de asistență din Washington, femeia a fost nevoită să recurgă la un test ADN care să demonstreze că cei mici sunt înrudiți cu ea.

Rezultatele testului ADN au confirmat: copiii nu sunt ai femeii

Imediat după finalizarea analizei ADN, Departamentul de Servicii Sociale a contactat-o pe Lydia, dându-i bizara veste: contrar așteptărilor, copiii pe care femeia îi știa ca fiind ai ei, nu sunt, în realitate, înrudiți cu aceasta.

„M-am așezat pe scaun, au intrat, au trântit ușa și au început să mă bombardeze cu întrebări. M-au întrebat cine sunt”, a declarat Lydia Fairchild, pentru ABC News.

În mod evident, femeia a pus la îndoială rezultatul testului ADN, întrebându-i pe oficiali dacă nu s-ar fi putut strecura vreo greșeală. „Sub nicio formă”, i-au confirmat reprezentanții Serviciilor Sociale.

Ba mai mult, iubitul femeii s-a dovedit a fi tatăl biologic al copiilor, ceea ce a adâncit și mai mult misterul.

Aceasta a făcut încă un test ADN, în speranța elucidării misterului. Rezultatele celui de-al doilea le-au confirmat pe primele: Fairchild nu este mama biologică a copiilor săi.

Cazul Lydiei Fairchild nu este singular

În 2002, Karen Keegan, în vârstă de 52 ani, a beneficiat de un transplant de rinichi, investigații medicale care au conclus că doi dintre copiii săi nu erau ai ei.

Analizele ulterioare au stabilit că femeia suferea de o anomalie medicală care o făcea să fie propriul său geamăn. Situația este posibilă atunci când, în timpul fecundării, un ovul este absorbit de un altul, creând două entități ADN separate.

Cazul lui Karen Keegan a fost folosit drept precedent pentru rezolvarea situației Lydiei Fairchild, cea care ar fi riscat să rămână fără copii, în lipsa soluției.

Primul meu contact cu presa s-a întâmplă la vârsta de 11 ani, când ziarul călărășean Pământul mi-a oferit ocazia să public în rubrica destinată copiilor. Peste ani, ajungeam la Galați unde ... vezi toate articolele