Dacia uimitoare care a ajuns pe străzi: trăiești în ea ca în palat, cum niciun român nu visa la așa ceva

Dacia uimitoare care a ajuns pe străzi: trăiești în ea ca în palat, cum niciun român nu visa la așa ceva

Oricâte modele noi ar mai lansa Dacia, sunt câteva care rămân în istorie. Iar fanii acestora le transformă în adevărate bijuterii, cum e cazul și acum.

Poate că Dacia 1300 nu a fost originală. Designul și componentele au fost preluate de la francezi, de pe modelul Renault 12. Românii însă au transformat-o în mașina iconică din prezent. De data asta nu e însă vorba de proiectul unui român fan Dacia, ci e al unor turci care au luat un model Renault 12 break și-au făcut o mașină excelentă chiar și pentru prezent.

În clipul de mai jos vezi schimbările radicale făcute la interior. Din exterior e încă un Renault 12 / Dacia 1300 așa cum știi mașina. Totuși, farurile au fost schimbate, asemenea și jantele. La interior totul e spectaculos, de la finisajul crem până la ecranul din bord, sistemul de sunet din portbagaj și felul în care e îmbrăcat tot ce vezi înăuntru. În spate, dacă ai avea ocazia să mergi cu așa ceva, te-ai simți ca într-o limuzină.

Dacia 1300, mașina care „suportă” orice

Dacă încă îți place Dacia 1300, iată o altă idee pe care o poți aplica: o transformi într-o mașină electrică. Carlos Galinelli, pasionat de mașini și proprietar de service, a luat un Renault 12 și l-a transformat într-o bijuterie pentru șosele și garaj. Întregul proces l-a costat circa 6.500 de dolari și mașina nu-i chiar un monstru pe șosele.

Sau poți, pur și simplu, s-o recondiționezi. Un român a făcut așa ceva și-a adus mașina în vremurile moderne.

„Am adus faruri de la Reșița, stopuri de la Suceava, caderelele le-am găsit aici, dar, ca în orice afacere sunt mulți care profită, speculează, cumpără multe piese și le vând apoi de 10 ori prețul. Ești nevoit să plătești pentru o piesă chiar și 300-400 de lei”, a povestit la acel moment Vlad Tătaru. I-a luat un an s-o pună pe picioare și s-o aducă la o stare onorabilă. Acest lucru i-a ieșit de minune. Între timp, automobilul a primit certificat ca fiind vehicul atestat istoric.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: