Dacia, pe culmile gloriei: niciodată nu s-a vândut atât de bine, cu condiția să găsești una

Dacia, pe culmile gloriei: niciodată nu s-a vândut atât de bine, cu condiția să găsești una

Grupul Renault a publicat cele mai recente statistici referitoare la performanța brandului Dacia la capitolul vânzări. Pe de o parte, veștile sunt bune. Pe de alta, criza globală de cipuri obligă producătorul la compromisuri importante și întârzieri semnificative.

În urmă cu câteva zile, detaliam faptul că Dacia a început să livreze mașini fără închidere centralizată în Franța, din cauza crizei globale de semiconductori și procesoare. Partea interesantă este însă că vânzările constructorului de la Mioveni niciodată nu au fost atât de bune ca acum. Din păcate, în cazul în care te gândești să faci comandă, s-ar putea să aștepți mai mult de câteva luni pentru propriul exemplar, iar această realitate din piață este posibil să descurajeze cumpărătorii și să afecteze vânzările pe lunile următoare.

Performanța Dacia, în cifre exacte

Dacia a comercializat peste 400.000 de mașini la nivel global, în primele nouă luni 2021. Cifra în sine nu înseamnă mare lucru, dacă nu o pui într-un context. De aceea, este important de reținut că discutăm de o creștere de 9,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

Deși întâmpină probleme pe partea de cipuri primite de la furnizori, se pare că producătorul s-a descurcat destul de bine în a-și ține clienții mulțumiți. În același timp, a făcut o treabă impresionantă în a-și îmbunătăți imaginea în mentalul colectiv prin modele noi dintre cele mai diverse.

Din totalul de vehicule vândute în perioada ianuarie – septembrie 2021, 369.542 de unități au fost autoturisme (+7.7%), iar 31.602 au fost vehicule comerciale ușoare (+33.4%). În mod aproape previzibil, cele mai atrăgătoare pentru clienți au fost modelele Sandero și Duster. Primul a fost cel mai vândut autoturism din Europa în trimestrul al treilea, în timp ce Duster a fost cel mai cerut SUV la nivel european.

În același timp însă, așteptările pentru comenzi noi la Dacia au crescut destul de mult. De cele mai multe ori, aștepți 3 luni pentru o mașină nouă, dar nu este exclus să fii nevoit să aștepți și șase luni, în funcție de dotările pe care le ai în vedere, pentru un Sandero.

Citește și: