Cum ne vor influența schimbările climatice: pericolele care ne pândesc după colț

Cum ne vor influența schimbările climatice: pericolele care ne pândesc după colț

Efectul schimbărilor climatice este un subiect care îngrijorează omenirea încă de la sfârșitul anilor ’60. Cu toate astea, în ciuda avertismentelor repetate, până în 2021 puține sunt problemele care s-au rezolvat.

E greu de imaginat cum va arăta planeta noastră în anul 2500, spre exemplu. Motivul pentru care nu putem previziona viitorul se învârte în jurul întrebării: vor face, sau nu, oamenii ceva pentru a stopa schimbările climatice?

În momentul de față, viitorul nu sună prea bine. Omenirea pare încă paralizată într-o bulă de nepăsare greu de descris. Ici și colo, activiștii se chinuie să tragă semnale de alarmă, însă cele mai multe rămân fără ecou, oficialii preferând să mimeze îngrijorarea, în timp ce pleacă de la summit-urile de mediu în avioanele personale.

Cum va arăta planeta în viitor, dacă nu rezolvăm problema schimbărilor climatice

Potrivit estimărilor oamenilor de știință ai vremurilor noastre, dacă nivelul efectului de seră continuă să crească, până în anul 2500, regiunea centrală a Americii de Nord ar putea să-și schimbe climatul într-unul subtropical, spre exemplu. Conform acelorași estimări, oamenii viitorului ar putea să exploateze noile condiții de trai și să folosească tehnologia pentru a extrage ulei de palmier, printre altele.

Nu știm exact ce se va întâmpla cu aerul respirabil, însă putem să bănuim că, dacă nu se va face ceva concret în acest sens, oamenii viitorului ar putea să fie nevoiți să poarte costume de protecție, de care ar putea ancora câte o butelie de oxigen. În mod cert, un astfel de scenariu ar face ca purtarea măștii de protecție, în era pandemiei actuale, să pară doar o alintătură de copii.

Alți oameni de știință bănuiesc că geografia globală ar putea, la rândul ei, să sufere mutații, din pricina creșterii nivelului apei, astfel că multe regiuni ale globului ar putea să fie acoperite de apele mările și oceanelor.

Citește și: