Cum erau românii filați de Securitate: poze din perioada în care niciun cetățean n-avea intimitate

Cum erau românii filați de Securitate: poze din perioada în care niciun cetățean n-avea intimitate
Sursa foto: Scena 9

Securitatea comunistă era organul represiv și de forță al statului, care se ocupa cu propaganda și, în general, cu menținerea puterii comuniste, prin represalii operațiuni de filaj, spionaj, asupra oamenilor sau comunităților considerate a fi un pericol pentru puterea regimului totalitar.

Încă nu e cunoscută dimensiunea fenomenului, într-o Românie care a stat decenii la rând, cu spaima în sân că în orice clipă ar putea fi ridicați de pe stradă și duși la Securitate, unde organele aplicau tehnici barbare de interogatoriu, după cum povestesc supraviețuitorii.

Astrazi vom lua în discuție și noi comportamentele Securității, după ce au apărut o serie de fotografii cu oameni inofensivi, dar care erau urmăriți cu un exces de zel ieșit din comun.

Românii erau urmăriți și fotografiați la orice pas

Practic, românii erau fotografiați la orice pas, fie că mergeau pe stradă, la magazin, sau în vizită la rude, sau chiar în intimitatea unei camere de hotel, fiind fotografiați și consemnându-se fiecare mișcare considerată de doctrina comunistă a Securității că fiind „suspectă”.

Povestea „Stelei” – femeia fotografiată la orice pas, din cauza unei legături amoroase cu un cetățean străin

Scena 9 prezintă povestea unei femei, cu nume de cod „Stela”, după cum a denumit-o Securitatea. Femeia a intrat în vizorul ofițerilor Securității, ca urmare a legăturii amoroase cu un cetățean austriac, cu care păstra corespondență.

Lucru prohibit în acele vremuri, sau permis, doar când scrisorile treceau prin „filtrul” organelor însărcinate cu propaganda.

Stela a început să fie vânată asiduu de Securitate, chiar și după ce s-a căsătorit și s-a mutat la soțul ei. Organele de partid au efectuat acte de spionaj și în străinătate, pentru a se asigura că Stela nu este vreun opozant comunist.

Deși evidențele erau clare, Stela neavând nicio legătură cu politica, după cum o arată documentele ajunse la CNSAS, ofițerii nu abandonau misiunea, iar când femeia se întorcea în vizită la familia rămasă în țară, era fotografiată chiar și când se plimba singură pe stradă, se urca sau cobora din tren, împreună cu fetița ei de doar câțiva anișori.

Fotografiile Securității fac parte, la nivel simbolic, dintr-un fel de paranoia clinică a regimului

„Cristina Anisescu lucrează de 19 ani la CNSAS și e șefă a Serviciului Programe Educaționale. Ea spune că fotografiile pe care le-a văzut în dosare fac parte, la nivel simbolic, dintr-un fel de paranoia clinică a regimului, în care „scormonești și te agăți de un amănunt nesemnificativ și-l transformi într-un obiectiv adus la nivel de importanță națională”, precizează sursa citată.

„Serviciul de filaj, un departament al Securității, avea echipe care urmăreau în secret deplasările unei persoane, întâlnirile sale, locurile pe care le frecvența. Fotografiile erau făcute mereu cu gândul că omul surprins prin aparat ascunde ceva”, se mai arată în articol.

Cum operau securiștii?

„Filajul a fost o procedură suplimentară urmăririi de către Securitate. Nu toate persoanele care aveau dosare de urmărire erau și filate. Dosarul de urmărire se putea baza doar pe rapoarte ale ofițerilor și pe note date de informatori.

Datele adunate în coperțile acestor dosare deveneau un mijloc de le face rău celor pe numele cărora erau deschise sau apropiaților lor. Se puteau solda cu anchete, cu interdicții de a obține un anumit loc de muncă sau pașaport pentru plecări în străinătate.

Securiștilor li se cere să facă fotografiile în momentele semnificative: când obiectivul intră în contact cu cineva, „când dau mâna, discută apropiat, merg alături, fac schimb de materiale”.

Nu în ultimul rând, informațiile obținute în urma supravegherii deveneau foarte valoroase pentru încercările organelor represive de a recruta informatori fie că o făceau prin frică, șantaj sau cu bani și alte beneficii”, mai precizează sursa citată.

Obiectivul „Vera”

O altă poveste fascinantă, dar la fel de tristă pentru istoria acestei țări, este cea a cercetătoarei americane Katherine Verdery, care a fost fotografiată de Securitate inclusiv în intimitatea camerei de hotel, în lenjerie intimă.

Antropologă și specialistă în problemele Europei de Est, a venit în România comunistă în 1973, cu o bursă de studii. A fost luată „la ochi” de Securitate de la sosirea ei în România și a fost urmărită ori de câte ori revenea în țară. După căderea comunsimului, și-a citit dosarul de urmărire și a povestit despre efectele traiului sub supraveghere în cartea „Viața mea ca spioană”. Sursă: Katherine Verdery/ CNSAS, mai arată sursă citată.

Securiștii aveau tehnică specială la acea vreme

Foloseau, printre altele, aparate de mici dimensiuni pentru fotografii, pe care le ascundeau, uneori, într-o valiză și le declanșau cu o telecomandă. „Lucrătorii” puteau lua rapid legătura unul cu celălalt sau, dacă era nevoie, chiar cu superiori, povestește Cristina Anisescu.

„Se studiau comportamentele lor. Erau foarte atenți la limajul non-verbal: cum râde, de ce râde, ce poartă, cum poartă, îl prinde de braț, nu-l prinde de braț, are o relație strânsă, e doar o întâlnire întâmplătoare”, a mai povestit angajata CNSAS.

Citește și: