Cum ajungi la școală din afară: afacerea unor adolescenți care te ghidează către universitatea visată

Cum ajungi la școală din afară: afacerea unor adolescenți care te ghidează către universitatea visată

În fiecare an, aproximativ 4000 de elevi români sunt acceptați la universități din străinătate. Numărul lor ar fi semnificativ mai mare dacă ar exista un sistem prin care să fie ghidați. Din fericirea, afacerea unor adolescenți își propune exact acest lucru.

Trei liceeni de la Colegiul Bilingv George Coșbuc din capitală și-au investit banii din bursă pentru a crea o afacere. Scopul business-ului este de a facilita accesul elevilor români la universități din străinătate. Într-un interviu acordat Școala 9, Alexia Dumitrescu, Cristian Dinuță și Mihnea Pasere au explicat ce s-a schimbat în procesul de aplicare la o facultate din Europa, Marea Britanie sau de peste ocean.

Ei sunt elevi în clasa a zecea, iar firma lor este intitulată Lets Uni. Aceasta oferă asistență elevilor care vor să plece la o varietate de studii în afară. Pentru ca mecanismul să funcționeze, Dumitrescu, Dinuță și Pasere și-au creat o rețea de contacte, consultanți, studenți la universități din întreaga lume, iar aceștia ghidează individual viitorii candidați.

Ca referință, în anul universitar 2017-2018, erau 128.000 de studenți în anul întâi în România. Cu 4000 plecați, asta înseamnă că se duc peste hotare la studii doar puțin peste 3% dintre absolvenții de liceu. În opinia creatorul Lets Uni, numărul studenților ar fi semnificativ mai mare, dacă accesul la informațiile necesare ar fi semnificativ mai facil.

„70% dintre persoanele care promovează Bac-ul promovează cu medii peste 8 și asta înseamnă că avem piața cu cel mai mare potențial. O persoană care ia peste 8 la Bac poate să învețe la universități din afară”, crede Mihnea, director de dezvoltare la Lets Uni. „Am mers la consultanța educațională de pe piață, ne-am interesat și am observat că într-adevăr dacă vrei să studiezi în străinătate, mulți spun că e mult de făcut, e extrem de greu, că nu prea se găsesc burse. În plus, consultanța educațională actuală de pe piață este extrem de costisitoare, vorbim de diferențe de preț de zece ori mai mari în comparație cu ce avem noi”, a spus și Cristi, CEO-ul companiei lor, pentru Școala 9.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: