Cum a ajuns chiar și Zuckerberg să fie victimă după divulgarea datelor a sute de milioane de utilizatori

Cum a ajuns chiar și Zuckerberg să fie victimă după divulgarea datelor a sute de milioane de utilizatori

Facebook a fost ținta unui atac uriaș zilele, cu sute de milioane de utilizatori din 100 de țări care s-au trezit că datele lor personale au fost postate online. Ironia sorții face ca printre ei să se numere chiar și Mark Zuckerberg.

Datele a sute de milioane de utilizatori Facebook au fost făcute publice zilele trecute, în cadrul unui atac care a vizat userii din peste 100 de țări. Printre ei s-au aflat inclusiv persoane din conducerea Facebook, în frunte cu CEO-ul Mark Zuckerberg. Potrivit celor de la Business Insider, printre informațiile scăpate în online s-a numărat și numărul de telefon al acestuia.

Alături de el, au mai căzut victime co-fondatorii Chris Hughes și Dustin Moskovitz.

Zuckerberg, victimă alături de sute de milioane de utilizatori Facebook

Printre informații personale scăpate în online s-au numărat numele fondatorului Facebook, locația, detaliile căsătoriei, data nașterii și ID-ul său. Zuckerberg see numără astfel printre cei 533 de milioane de utilizatori ale căror date personale au fost postate online.

Pe de altă parte, compania caută să arate că problema nu-i atât de gravă. Un purtător de cuvânt al FB susține că „acestea sunt date vechi, despre care s-a mai scris anterior în 2019. Am găsit și remediat această problemă în august 2019”. Oficialul nu a comentat rapoartele despre informațiile lui Zuckerberg.

Breșa de securitate a afectat peste 500 de milioane de utilizatori din peste 100 de țări. Experții avertizează că aceste informații ar putea fi folosite acum în atacuri de tip phishing, iar Facebook nu prea are ce să facă. Le poate trimite cel mult o notificare celor afectați prin care să le atragă atenţia asupra posibilelor atacuri.

Printre țările cele mai afectate se numără Egipt (46 milioane de utilizatori Facebook), Italia (35 de milioane), SUA (32 de milioane de utilizatori Facebook), Marea Britanie (11 milioane), Rusia (aproape 10 milioane). România nu figurează pe această listă, dar nu e exclus să fi fost afectați și utilizatori români.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: