06 dec. 2021 | 14:50

Criza economică, mai aproape decât ne-am imaginat vreodată: la ce să ne așteptăm, în curând

ACTUALITATE
Criza economică, mai aproape decât ne-am imaginat vreodată: la ce să ne așteptăm, în curând

Se pare că, în viitorul apropiat, condițiile economice se vor înrăutăți, în întreaga lume.

Mai multe companii internaționale, care au luat parte la un studiul Deloitte 2021 Global Tax Survey: Beyond BEPS (Base Erosion and Profit Shifting), anticipează faptul că ne așteaptă vremuri grele în perioada imediat următoare.

Cifrele sunt alarmante

Cifrele pe care le înaintează reprezentanții marilor companii globale nu arată deloc bine și ne indică faptul că, în foarte scurt timp, vom trăi pe pielea noastră consecințele economice ale actualei crizei sanitare, care a lovit puternic economiile lumii.

Astfel, ne arată analiza de piață, peste jumătate dintre companiile din întreaga lume (58%) se așteaptă la o înăsprire a fiscalității în țările în care sunt rezidente fiscal companiile mamă, ca urmare a efectelor produse de pandemia de COVID-19, iar 90% estimează creșterea numărului de litigii fiscale din cauza deficitelor guvernamentale tot mai mari înregistrate în acest context.

Numeroase companii (45%), sunt de părere că, în perioada următoare, se vor confrunta cu mai multe controale fiscale mai riguroase în țara unde compania este înregistrată cu sediul.

De asemenea, 65% spun că autoritățile fiscale din țările respective utilizează tot mai mult instrumente bazate pe colectarea și analiza seturilor de date în controalele derulate.

Companiile par nemulțumite de ajutorul pe care statele l-au oferit mediului privat în această perioadă dificilă. Mai exact, numai 14% dintre respondenți sunt de părere că autoritățile le-au sprijinit cu adevărat. În aceeași ordinde de idei, 38% anticipează o reducere a cooperării globale în materie de taxe în acest context.

Din nefericire, se pare că 62% dintre multinaționale estimează o posibilă creștere a poverii fiscale aferente impozitului pe profit.

„Dezbaterile din cadrul OCDE au evoluat rapid anul acesta, acordul pe cei doi piloni a fost semnat de aproape 140 de țări din întreaga lume, iar în prezent se află în analiză pentru implementare la nivelul legislațiilor fiscale locale. Pentru România, ca parte semnatară a acordului, așteptăm modificări ale legislației fiscale cel mai probabil în următorul an. Impactul bugetar ar trebui să fie pozitiv, datorită unor alocări suplimentare de venituri impozabile pentru țara noastră, dar nu există încă estimări cu privire la acest impact”, a declarat Dan Bădin, Partener Servicii Fiscale, Deloitte România.