Crezi în viitorul UiPath? Cum poți cumpăra acțiuni ale companiei listate la Bursa din New York

Crezi în viitorul UiPath? Cum poți cumpăra acțiuni ale companiei listate la Bursa din New York

UiPath e prima firmă românească ce reușește să se listeze la Bursa din New York. Iată ce trebuie să știi dacă vrei să cumperi acțiuni.

Listarea UiPath e una de interes și pentru investitorii mai mici din România. Cei de la XTB se grăbesc să speculeze momentul și anunță că au inclus în oferta lor și acţiunile UiPath.

Platforma anunță că oferă 0% comision la tranzacţionarea acestora începând din 21 aprilie 2021.

„Suntem o organizaţie agilă, la rândul nostru o companie de tehnologie şi ne mişcăm mereu foarte repede, în ritm cu cele mai noi tendinţe ale pieţei de capital. Iar de cele mai multe ori reuşim să fim aceia care şi setează tendinţele pieţei de brokeraj din România. De aceea, ne bucurăm că XTB poate să vină în sprijinul investitorilor interesaţi de companii româneşti de succes, iar începând de ieri în portofoliul nostru sunt incluse şi acţiunile primului unicorn românesc, alături de alte peste 4.000 de instrumente financiare”, a declarat Irina Cristescu, general manager în cadrul XTB România.

De precizat că nu e singura platformă de pe care poți cumpăra acțiuni ale companiei.

UiPath, listare de succes

Potrivit analistului financiar XTB România, Radu Puiu, care citează FactSet, doar două IPO-uri din sectorul de software din SUA au depăşit pragul de finanţare de 1,34 miliarde de dolari atrasă de UiPath.

„Totuşi, trebuie subliniat că ambele au avut loc în ultimele şapte luni, scoţând în evidenţă interesul recent pentru sectorul de tehnologie. Furnizorul de baze de date cloud, Snowflake, deţine prima poziţie cu 3,9 miliarde de dolari în septembrie 2020, urmat de Qualtrics, care a obţinut 1,78 miliarde de dolari în ianuarie”, a explicat Radu Puiu.

Dacă vrei să cumperi acțiuni UiPath, atunci trebuie să știi cum au evoluat ele în prima ședință de tranzacționare. La listare, au fost vândute aproximativ 24 de milioane de acţiuni la preţul de 56 de dolari pe acţiune.

Acțiunile, regăsite sub simbolul „PATH”, au plecat de la prețul de 56 de dolari și au urcat până la 70 de dolari. La sfârșitul sesiunii, valoarea era de 69 de dolari – adică o valoare de piață a companiei de 37,7 miliarde de dolari, peste cea estimată – de 35 de miliarde de dolari.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: