Cine ar fi fost în spatele atacului cibernetic care a vizat agențiile guvernamentale din SUA

Cine ar fi fost în spatele atacului cibernetic care a vizat agențiile guvernamentale din SUA

Anchetatorii americani încearcă să deslușească misterul atacului cibernetic din luna decembrie, care a vizat mai multe agenții guvernamentale. Câteva piste există.

În luna decembrie, mai multe agenții guvernamentale din Statele Unite au căzut victime ale unui atac cibernetic de amploare. S-a vorbit, la acea vreme, despre cel mai grav atac din istorie, realizat cu ajutorul internetului. Încă de la început s-a crezut că în spate s-ar putea afla hackerii ruși.

Dar nu existau dovezi în acest sens.

Acum, anchetatorii încep să găsească indicii care duc spre Cehia. E vorba de o companie cu sediul acolo, fondată, poate deloc surprinzător, de trei cetățeni din Rusia.

Cine s-ar fi aflat în spatele atacului cibernetic din SUA

Anchetatorii din America sunt de părere că atacatorii s-ar putea să fi profitat de o breșă în soft-ul unei companii cu sediul în Cehia, companie ce a fost fondată de trei ruși și are și birouri în Rusia și SUA. E vorba de JetBrains, scrie presa americană.

Această companie are printre clienți nume mari, inclusiv din America, și e posibil ca grație acestui lucru să fi putut fi folosită ca poartă de spargere a unor servere. JetBrains furnizează soluții către zeci de mii de organizații din SUA și se pare că ar fi vorba de o operațiune de spionaj, și nu una de sabotaj a infrastructurii.

În decembrie, reprezentanții companiei americane de IT SolarWinds, care furnizează servicii digitale unor instituții și agenții federale din SUA, spuneau că un număr de până la 18.000 de clienți au descărcat o actualizare de software compromisă care a permis unor hackeri ruși să spioneze companii și activități guvernamentale fără a fi detectați timp de aproape 9 luni.

Au fost emise mai multe avertizări de urgență prin care li se ordona utilizatorilor guvernamentali să se deconecteze de la programul SolarWinds despre care se spune că ar fi fost compromis de “actori rău intenționați”. Moscova a negat orice legătură cu atacurile, dar americanii cred că în spatele acestor atacuri se află chiar armata de hackeri subordonată autorităților de la Moscova.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI