Certficatul de vaccinare pentru circulație liberă, mai aproape de realitate: ce spun oficialii UE

Certficatul de vaccinare pentru circulație liberă, mai aproape de realitate: ce spun oficialii UE

În ultimele luni, s-a discutat destul de mult despre certificatul de vaccinare și alte beneficii dedicate celor care au reușit să se imunizeze. Acum, începem să înțelegem mai bine ce înseamnă asta.

Thierry Breton este comisar al Uniunii Europene pentru politică industrială, iar la începutul acestei săptămâni a acordat un interviu postului francez BFMTV. Printre subiectele tratate, oficialul a încercat să explice cum ar putea funcționa un certificat de vaccinare pentru cei care călătoresc cu avionul în Europa. În același context, a atras atenția asupra faptului că Europa a câștigat războiul vaccinurilor.

Mai multe companii aeriene au început să cocheteze cu ideea introducerii obligativității certificatului de vaccinare pentru călătoriile cu avionul. Conform spuselor lui Brethon, însă, acel certificat nu va reprezenta nici pe departe singura posibilitate de a zbura. „Pentru a vă îmbarca într-un avion este posibil să vi se solicite prezentarea unui certificat care să demonstreze că sunteți imunizat. Altfel, va trebui să fiţi supus unui test rapid antigen”, a explicat comisarul european pentru BFMTV.

Vizavi de vaccinare, în ochii oficialului francez, Europa se află într-o poziție privilegiată când vine vorba de evoluția procesului de vaccinare în masă și protejarea acesteia împotriva pandemiei. El a susținut că UE, după ce a încheiat acorduri cu șase laboratoare pentru furnizarea de vaccinuri, a „câștigat războiul” ce se poartă în întreaga lume.

În ceea ce privește viitorul campaniei de vaccinare, Breton este de părere că toți europenii care vor să se vaccineze ar trebui să o poată face până la finalul verii. În acest context, a spus el, se lucrează pentru a se asigura posibilitatea călătoriilor fără teamă pentru europeni. În final, dacă ne vaccinăm mai repede, turismul ar putea fi reînviat, economia ar avea de câștigat, iar o potențială revenire la normalitate ar fi mai aproape decât ai crede. ”Una dintre condițiile pentru acest lucru este adoptarea unui certificat de vaccinare”, a concluzionat Thierry Breton.

În ceea ce privește realizarea atât de rapidă a unui vaccin, proces care este privit cu scepticism de anti-vacciniști, pentru Breton este o victorie. În mod normal, producerea unui vaccin este o treabă dificilă, care durează, de obicei, cinci ani. „Cu toate acestea, am reușit să producem și să distribuim vaccinuri pentru Covid-19 în doar șase luni”, a spus el.

Citește și: