Cel mai așteptat moment: țara din UE care îți permite să ții buletinul pe telefon

Cel mai așteptat moment: țara din UE care îți permite să ții buletinul pe telefon

Telefonul a devenit cel mai important computer din viețile multora. Iar de acum înainte va stoca și mai multe date personale, cum ar fi buletinul.

Germania e prima țară din Uniunea Europeană care face pasul: buletin stocat pe telefon. În cazul acestei implementări, e vorba de dovada identității pentru sisteme oficiale, unde e necesară prezentarea unui buletin (carte de identitate).

Proiectul debutează în toamnă, după cum a anunțat Ministerul de Interne, citat de AP. Vorbim de o carte de identitate electronică va putea fi stocată pe telefoane. Aceasta va putea fi folosită atât în comunicarea cu autoritățile țării, cât și cu afaceri private, care vor putea citi și interpreta aceste date. Pentru a evita furtul de identitate, acest buletin digital va putea fi protejat cu un cod PIN.

Totodată, merită notat că telefoanele deja au sisteme biometrice de protecție, cum ar fi scanarea amprentei sau a feței. E posibil să fie și acestea implementate. În caz că te întrebi, în România, deocamdată discutăm de legea care a trecut pentru buletine biometrice.

Buletinul digital german, un posibil parteneriat cu Samsung

Până când vom afla mai multe despre implementarea din Germania, despre aceasta s-a vorbit în urmă cu un an în ideea că e și un parteneriat cu Samsung.

În august 2020 se discuta despre proiectele de e-guvernare ale Germaniei. Și atunci era vorba de folosirea telefoanelor Samsung. Odată ce-ai înregistrat buletinul digital – eID – în telefon, acesta e stocat într-o locație sigură pe dispozitiv. Seria Samsung S20 a fost prima care a permis așa ceva. Dar vor urma și altele, evident.

Toate datele sunt stocate local, pe telefon, fără sincronizare în vreun serviciu cloud. Prin demersul OPTIMOS 2.0 al Germaniei, țara aceasta vrea să asigure cetătenilor un ecosistem deschis, digitalizat, sigur. Samsung s-a asigurat să pună la dispoziția Germaniei un kit de dezvoltare pentru Secure Element. Aplicațiile și serviciile pot interacționa cu buletinul digital stocat pe telefon, iar pe termen lung e luată în calcul corelarea datelor cu istoric medical și adăugarea de opțiuni.

Vedem în toamnă dacă e asta sau e altceva.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și:
Etichete: