Ce spun oficialii despre deschiderea școlilor în România? Și-ar lăsa copiii la școală?

Ce spun oficialii despre deschiderea școlilor în România? Și-ar lăsa copiii la școală?

Copiii din România ar trebui să revină în băncile din unitățile de învățământ începând cu 8 februarie 2021, pentru al doilea semestru din acest an școlar. Mulți părinți nu vor însă să-i lase.

În timp ce foarte mulți părinți se gândesc să-și mai țină copiii acasă în regim de școală de la distanță, un procent semnificativ dintre ei își fac griji în legătură cu pericolul de infectare cu Covid-19. Dacă nu poți să ai încredere că ieși sănătos dintr-un spital din România, probabilitatea ca lucrurile să meargă bine la școală nu este foarte ridicată. Din acest motiv, se lucrează la o campanie de convingere a populației să permită copiilor să revină în școli.

Pe marginea acestui subiect, a comentat duminică ministrul Sănătății, Vlad Voiculescu. Este important de reținut că tânărul ministru de doar 37 de ani nu are copii. Cu toate acestea, a spus că și-ar lăsa copilul să meargă la școală, cu o condiție. Mai întâi, s-ar uita la modul în care au fost implementate criteriile de distanțare socială și la respectarea celorlalte măsuri de prevenție impuse în contextul pandemiei de coronavirus.

Întrebat duminică, la Prima TV, dacă şi-ar lăsa copilul să meargă la şcoală în cazul în care ar fi părinte, Voiculescu a răspuns: „Răspunsul scurt este da. M-aş uita şi cu cine locuieşte copilul şi m-aş uita ca la şcoală criteriile de distanţare şi celelalte măsuri să fie respectate”.

Ca referință, ministrul este membru USR PLUS și, din acest motiv, în contextul neînțelegerilor din fruntea alianței pe care o reprezintă în Guvern, a fost întrebat dacă vrea să candideze pentru poziția de președinte USR PLUS, la următorul congres.

„Nu m-am gândit deloc la ce o să candidez la Congresul USR PLUS, deocamdată nici nu ştim când o să fie. (…) Nu este deloc prioritatea mea în momentul acesta şi vă spun cinstit că mi-ar plăcea să pot să petrec mai mult timp alături de colegii mei de la partid, dar, în momentul acesta, priorităţile sunt strict legate de domeniul de sănătate”, a concluzionat ministrul, evitând să ofere un răspuns ferm.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: