Ce se întâmplă cu majorarea obligatorie a salariului minim, de la 1 ianuarie 2022: nu se va bucura nimeni

Ce se întâmplă cu majorarea obligatorie a salariului minim, de la 1 ianuarie 2022: nu se va bucura nimeni

În teorie, statul român a avut o idee bună, obligarea angajatorilor de a majora salariul minim pe economie acordat angajaților după o perioadă maximă de doi ani. În practică, în forma adoptată, nu mai inițiativa nu ajută pe nimeni.

Printr-un așa numit OUG Trenuleț, modificat de Guvern de mai multe ori, firmele care țin un angajat cu salariul minim pentru mai mult de doi ani trebuie să-i mărească neapărat salariul. Se merge de la premisa că angajatorul a fost format profesional după 24 de luni și nu se mai justifică să fie plătit ca un necalificat.

Partea penibilă este că, deși legea sună bine și ar trebui să ajute cetățenii care sunt nevoiți să supraviețuiască din salariul minim, guvernanți s-au dat peste cap pentru ca aceasta să nu însemne, în fapt, nimic. Nu se specifică un procent de mărire, de exemplu, iar mai mulți patroni au mărit deja salariile minime cu 10 lei, în batjocură, ca să se încadreze. În plus, legea nu se aplică retroactiv. Adică, degeaba ai doi ani la o firmă pe salariul minim, trebuie să acumulezi alți doi ani începând cu 1 ianuarie 2022. Dacă ți se pare că nu are nicio noimă, ai dreptate.

Creșterea forțată a salariului minim, un mit

„Acea perioadă se calculează începând cu 1 ianuarie 2022. 24 de luni de la 1 ianuarie 2022, respectiv devine exigibilă, ca să spun așa, la 1 ianuarie 2024”, a explicat ministrul Finanțelor, Adrian Câciu. În cadrul aceleiași conferințe, ministrul a fost întrebat cu subiect și predicat dacă cei care au deja peste doi ani de salariu minim trebuie să mai stea încă doi ani de la 1 ianuarie pentru a beneficia de o mărire, indiferent cât de mică. Răspunsul a fost DA.

„Prin actul normativ, se aprobă ca perioada de maximum 24 de luni privind salariul minim brut pe țară să intre în vigoare de la 1 ianuarie 2022. Salariul de bază minim brut pe țară garantat în plată, stabilit în condițiile alin.(1) al art.164 din Legea nr.53/2003 poate fi aplicat pentru un salariat atât pentru contractele individuale de muncă nou încheiate, cât și pentru contractele individuale de muncă aflate în derulare.”, se arată în actul normativ al Ministerului.

Ignorând faptul că cei mai mulți oameni vizați de această lege vor vedea, la final, măriri de salariu de 10 – 20 de lei, ministrul s-a arătat foarte mândrul de noul proiect. „Măsura este de tranziție. Intrăm într-o normalitate cu ceea ce înseamnă fenomenul salariului minim. Salariul minim în România este un fenomen strict de protecție socială, așa cum îl prevede Constituția”, a precizat el.

Citește și: