Ce face Spotify pentru a aduce mai mult conținut pe platformă: te va costa scump

Ce face Spotify pentru a aduce mai mult conținut pe platformă: te va costa scump

Unul dintre cei mai mari furnizori de servicii media și streaming audio, Spotify, își schimbă modul de abordare. Această nouă viziune este pentru a crește conținutul media de pe platformă. Schimbarea va fi lansată la nivel internațional pe 15 septembrie 2021.

Spotify va permite oricărui podcaster din SUA să taxeze pentru un abonament. Astfel, se vor genera mai mulți bani care vor duce la creșterea conținutului de pe platformă.

Programul în sine este disponibil prin Anchor, platforma de creare a podcast-urilor Spotify. Ea a fost achiziționată alături de rețeaua de podcast-uri Gimlet pentru doar 340 de milioane de dolari în 2019. Compania a catalogat gestul ca fiind un câștig de ambele părți.

Ce oferă Spotify?

Ea oferă, pentru primii doi ani, șansa de a culege taxe de abonament fără comision de la ascultători. În perioada de testare, Spotify introduce 20 de noi opțiuni de preț pentru podcast-uri. Cu această ocazie vrea să le ofere creatorilor mai multă flexibilitate.

De asemenea, permite editorilor să descarce o listă de adrese de contact pentru abonații lor. Astfel vor interacționa mai bine cu ei. Acest lucru ar trebui să îi ajute pe creatori să își promoveze în continuare conținutul prin e-mail și notificări. Rezultatul urmărit este creșterea nivelului de implicare pe care creatorii îl pot oferi.

Pe lângă extinderea programului, Spotify actualizează și abonamentele la podcasturi. Această gamă mai largă de opțiuni le va permite creatorilor să-și vizeze publicul specific.

De acum până în 2023, podcasterii vor păstra 100% din veniturile din abonamente pe care le câștigă. Începând din 2023, Spotify va percepe o taxă de 5%. Prin comparație, Apple păstrează 30% din veniturile unui podcast în primul an și 15% în fiecare an după aceea.

Cel mai convingător element al abonamentelor la podcast-uri Spotify este flexibilitatea pe care o permit. Anchor nu numai că permite podcast-urilor să publice direct pe Spotify, ci le oferă și fluxuri RSS private. Pe acestea, ascultătorii le pot folosi pentru a se abona pe alte adrese.

Spotify subliniază că aplicația sa este disponibilă pe iOS și Android, precum și pe difuzoare inteligente, console de jocuri, mașini și browsere.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: