19 iul. 2021 | 15:15

Ce e sistemul de etichetare Nutri-Score, prezent și în câteva supermarketuri din România

ACTUALITATE
Ce e sistemul de etichetare Nutri-Score, prezent și în câteva supermarketuri din România

Pe rafturile magazinelor din România și-a făcut loc și sistemul de etichetare Nutri-Score. Iată despre ce e vorba.

Două mari lanțuri de magazine din România au început să aplice sistemul de etichetare Nutri-Score. E similar cu cel care indică eficiența energetică în cazul aparatelor electrocasnice, dar se aplică pentru alimente. Sistemul e dezvoltat în Franța și a fost adoptat și-n România de Auchan și Mega Image.

Există țări europene care, însă, se opun ideii.

Ce e sistemul Nutri-Score

Sistemul francez Nutriscore sistem se bazează pe litere ( A,B,C,D,E ) și culori ( verde închis, verde deschis, galben, portocaliu, roșu ) pentru a exprima valoarea nutrițională a alimentelor. Cele mai dietetice sunt numerotate cu A pe fond verde închis, iar cele mai puțin dietetice, având conținut mare de grăsimi saturate, zaharuri și sare, sunt numerotate cu E pe fond roșu, potrivit LantulAlimentar.ro.

Dacă într-un produs domină nutrienții pozitivi: fibre, proteine, un anumit procent de fructe sau legume, nuci, ulei de rapiță, ulei de nucă și ulei de măsline, acesta primește scor verde închis – A sau verde deschis – B.

Dacă alimentul conține preponderent nutrienți negativi: valoare energetică ridicată, zaharuri, sare, acizi grași saturați, acesta primește scor portocaliu – D sau roșu – E. Alimentele în care cele două categorii de nutrienți sunt echilibrate primesc scor galben – C. O cutie cu lapte din soia și calciu este etichetată cu A și verde-închis, fiind considerată una dintre cele mai dietetice băuturi.

Mierea de tei, în schimb, a primit litera D pe fond portocaliu, fiind considerat un produs mai degrabă nedietetic, din cauza conținutului de zaharuri.

Italia e una dintre țările care a respins acest sistem și a venit cu propria etichetare – denumită Nutrinform/Nutrinform Battery. Sistemul italian abordează alimentele ca surse de energie, ca serie de baterii pe care consumatorul le folosește pentru a obține energia zilnică.

De pe o etichetă redactată în sistemul Nutrinform Battery, consumatorul află cantitățile și procentele de sare, grăsime, acizi grași saturați și zahăr, precum și numărul de calorii din fiecare produs. Aceste valori sunt menționate într-o reprezentare grafică a unor baterii.