18 feb. 2021 | 07:30

Cât de săraci suntem, de fapt: salariul minim al Românilor în context european te va întrista

ACTUALITATE
Cât de săraci suntem, de fapt: salariul minim al Românilor în context european te va întrista

Cu toții știm că românii sunt săraci sau foarte săraci. Acesta este și motivul principal pentru care foarte mulți aleg să părăsească România pentru totdeauna, dincolo de corupție, lipsa infrastructurii, sistemul de sănătate terifiant sau educația de doi lei, la propriu. Interesant este însă să vezi cât câștigă conaționalii noștrii în comparație cu restul europenilor.

La ora actuală, salariul minim pe economie în România este de 458 de euro. Aceasta este valoarea înregistrată în ianuarie 2021. În mod surprinzător, valoarea cu pricina este peste Ungaria – 442 de euro și cu mult peste Bulgaria. Din păcate, muncitorii din stațiunile favorite de vacanță ale românilor trebuie să se mulțumească cu doar 332 de euro pe lună. Datele din spatele acestei analize au fost agregate de Eurostat, institutul european de statistică.

Deși este imposibil să nu știi că suntem la coada clasamentului, mai precis pe locul al treilea, după cum se poate vedea în cifrele de mai sus, te vei bucura să afli că țări precum Letonia – 500 de euro sau Croația – 563 de euro, nu sunt cu mult peste România. 

La polul opus, cele mai mari valori s-au consemnat în Luxemburg (2.202 euro) și Irlanda (1.724 euro). De reținut, doar în 21 din cele 27 de state membre a fost stabilit acest reper național pe piața muncii, iar economiile cele mai dezvoltate sunt grupate în jurul valorii de 1.600 euro ( Olanda 1.685 euro, Belgia 1.626 euro, Germania 1.614 euro și Franța 1.555 euro).

Mai interesantă decât valorile menționate este însă puterea de cumpărare pe care o obții cu acei bani. Cu alte cuvinte, degeaba câștigi de 6,6 ori mai mult în Luxemburg decât în Bulgaria dacă nu obții mult mai multe beneficii de acei bani. Din păcate, exact aceasta este realitatea actuală. Ca referință, pentru a stabili puterea de cumpărare într-o monedă comună care ar face echivalența corectă se folosește prescurtată PPS ( paritatea puterilor de cumpărare standard).

Astfel, acea diferență de 6,6 ori între Luxemburg și Bulgaria se transformă în 2,7 la 1 când o transformăm în PPS. Valorile exacte sunt 1.668 PPS în țara occidentală față de 623 PPS în țara vecină cu noi. Partea bună este că, în această variantă, care exprimă puterea reală de cumpărare, salariul minim din România este mai mare decât cel din alte șapte state europene, și anume Croația, Cehia, Ungaria, Slovacia, Estonia, Letonia și Bulgaria.Salariul-minim-pe-economie-in-ianuarie-2021-state-UE-1-e1612716739423

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele