Cât de fericită este omenirea? Cum a fost 2021 și ce speră oamenii din întreaga lume pentru 2022

Cât de fericită este omenirea? Cum a fost 2021 și ce speră oamenii din întreaga lume pentru 2022

La sfârșitul anului 2021, speranța și fericirea globală sunt în scădere în întreaga lume față de anul trecut. Temerile cu privire la viitoarele dificultăți economice rămân mari și cresc constant. Pandemia globală încă influențează speranțele, temerile și așteptările lumii, dar există diferențe semnificative în funcție de regiune și de țară. Așadar, iată cât de fericită este omenirea.

Gallup International este o asociaţie internaţională de institute de cercetare a pieţei şi opiniei publice, care măsoară speranţa, fericirea şi aşteptările economice în întreaga lume. Din 1979 membrii Gallup International Association (GIA) fac acest lucru.

Pe măsură ce 2021 se apropie de sfârșit, există speranțe pentru un viitor mai bun în întreaga lume, deși nivelurile de speranță nu sunt enorme.

Cum vede omenirea anul ce urmează

Pentru anul 2022, sociologii de la Gallup International au descoperit că, în ciuda evenimentelor din ultimul, an oamenii se uită cu încredere spre viitor.

În urma rezultatelor ultimului sondaj internațional, 38% din omenire crede că anul 2022 va fi mai bun decât anul 2021, 28% aşteaptă un an şi mai greu, iar 27% cred că 2022 nu va fi diferit de 2021. Așadar, imaginea arată similar cu sfârșitul anului 2020. 2008 rămâne încă anul cu cel mai mare pesimism din întreaga lume în noul secol.

Indonezia este cea mai optimistă ţară din lume, iar Turcia este cea mai pesimistă. Columbia este cea mai fericită ţară din lume, iar Afganistanul cea mai nefericită.

Oamenii din Indonezia par să fie cei mai plini de speranță (76% se așteaptă la un an mai bun), alături de cei din Albania (70%), Nigeria (68%), Azerbaidjan (62%) și Vietnam (59%). Speranța este scăzută în Afganistan (56% se așteaptă la un an mai rău), Turcia (56%), Bulgaria (48%), Polonia (47 %), Republica Cehă (45%) și Pakistan (41%).

Cetăţenii Republicii Coreea (54% se aşteaptă ca anul viitor să fie la fel), Italia (48%), Serbia (42%) se aşteaptă mai degrabă ca 2022 să fie la fel ca 2021.

Potrivit asociației internaționale Gallup HOPE INDEX (răspunsurile „mai bine” minus răspunsurile „mai rău”) primii cinci optimiști sunt: Indonezia (+72), Albania (+65), Azerbaidjan (+53), Nigeria (+51), Mexic și Vietnam (ambele cu scor net de +47).

Primii cinci pesimiști sunt Turcia (-34), Bulgaria (-34), Afganistan (-32), Polonia (-30) și Cehia (-25).

Citește și: