Care e situația reală a pieței imobiliare de la noi, în al doilea an de pandemie

Care e situația reală a pieței imobiliare de la noi, în al doilea an de pandemie

Efectele crizei sanitare asupra sectorului de business par să capete proporții din ce în ce mai mari, pe măsură ce timpul trece sub spectrul Covid-19. Din nefericire, datele analizate pe piață arată că investițiile imobiliare din țara noastră reprezintă unul dintre sectoarele puternic afectate de pandemie.

Pandemia a afectat puternic piața de investiții imobiliare din România

După primele nouă luni din 2021, piața de investiții imobiliare din România a totalizat aproximativ 570 milioane euro. Deși suma poate părea impresionantă, în realitate, vorbim despre un impact mult mai pronunțat, față de anul trecut.

Cifrele înregistrate pe acest sector în anul curent sunt cu 29% mai mici față de nivelul din 2020.

La fel ca în alți ani, cel mai puternic pol al investițiilor imobiliare din România este Bucureștiul. Anul acesta, el a atras nu mai puțin de 70% din volumul total tranzacționat, respectiv circa 400 milioane de euro.

Birourile au fost baza dezvoltării imobiliare anul acesta, atrăgând majoritatea fondurilor dedicate investițiilor, spun specialiștii, clădirile rezidențiale plasându-se în plan secund.

Nu putem nega faptul că este destul de bizară această tendință, în condițiile în care ne aflăm în al doilea an al pandemiei, cu sute de mii de angajați care lucrează de acasă și se preconizează faptul că munca de la distanță va deveni noua normalitate.

Tot mai multe studii efectuate pe piața muncii indică faptul că oamenii vor renunța din ce în ce mai mult la a merge fizic la birou și vor opta pentru joburi ce pot fi desfășurate cu ajutorul telemuncii. În aceste condiții, construirea masivă de clădiri de birouri este ușor inexplicabilă și surprinzătoare.

Ce se întâmplă, de fapt, pe piața imobiliară

Conform experților pieței imobiliare, se pare că s-a ajuns în această situație din cauza faptului că mulți proprietari nu sunt interesați să vândă în condițiile actuale.

„Cu toate că există mai multe negocieri care probabil se vor închide în trimestru patru, este greu de crezut că vom mai putea ajunge până la finalul anului la nivelul de aproximativ 900 milioane euro, înregistrat în 2020. Această situație este generată în mare măsură de lipsa ofertei – mulți proprietari nu sunt interesați să vândă în condițiile actuale din piață”, a declarat Andrei Văcaru, Head of Capital Markets JLL România.

Citește și: