Bolnavii de coronavirus sunt stabiliți altfel în România, la fel și decesele: ce s-a schimbat

Bolnavii de coronavirus sunt stabiliți altfel în România, la fel și decesele: ce s-a schimbat

Odată cu obținerea mai multor informații despre modul în care se manifestă noul coronavirus, autoritățile române au actualizat definițiile de caz pentru persoanele infectate cu Covid-19. În același timp, s-au schimbat și condițiile în care o persoană este considerată decedată din cauza infecției cu SARS-CoV-2.

Institutul Naţional de Sănătate Publică (INSP) a actualizat, miercuri, definiţiile de caz pentru Sindromul respirator acut cu noul coronavirus (COVID-19), precizând semnele şi simptomele pentru infectarea cu SARS-CoV-2, dar şi ce înseamnă caz posibil, caz probabil, caz confirmat.

Noile particularități au fost publicate în urmă cu aproximativ 24 de ore și includ mai multe schimbări față de noțiunile anterioare asociate acelorași contexte. De exemplu, potrivit datelor furnizate de INSP, caz posibil este orice persoană care întruneşte criteriile clinice. Caz probabil este orice persoană care întruneşte criteriile clinice şi care are legătură epidemiologică cu un caz confirmat sau orice persoană care întruneşte criteriile de diagnostic imagistic. Caz confirmat este orice persoană care întruneşte criteriile de laborator. „Testarea pentru SARS-CoV-2 este obligatorie pentru toate cazurile posibile”, precizează INSP, conform Agerpres.

În continuare nu ești perceput ca și contact direct al unei persoane infectate în cazul în care ai purtat mască sau echipament de protecție corespunzător și ai respectat distanțarea fizică.

Definiţiile de caz COVID-19 asociat asistenţei medicale (IAAM) trebuie să ţină cont de perioadele de incubaţie cunoscute la acest moment, respectiv numărul de zile până la debutul simptomelor, sau până la testul de laborator pozitiv (indiferent care este primul), după admiterea într-o unitate sanitară (în ziua 1), evaluarea sursei, prevalenţa COVID-19 în instituţie/secţie, contactul cu cazuri cunoscute din comunitate sau din unitatea medicală, precum şi orice alte date care indică în mod plauzibil sursa infecţiei.

În acest sens, pot fi întâlnite următoarele situaţii:

  • Caz COVID-19 internat, cu sursă în comunitate: simptomele prezente la internare sau cu debut în ziua 1 sau 2 după admitere; debutul simptomelor în zilele 3-7 şi o suspiciune puternică de transmitere în comunitate;
  • Caz COVID-19 internat, cu sursă nedeterminată: debutul simptomelor în ziua 3-7 după admitere, cu informaţii insuficiente cu privire la sursa de virus pentru a-l aloca la o altă categorie;
  • Caz COVID-19 internat, cu sursă probabilă în spital: debutul simptomelor începând cu a 8-a -14-a zi de la internare, debutul simptomelor în ziua 3-7 şi o suspiciune puternică de transmitere a virusului prin asistenţa medicala acordată;
  • Caz COVID-19 internat în spital, cu sursă în spital: debutul simptomelor în ziua mai mare sau egală cu ziua a 14-a după internare.

În privința deceselor, „COVID-19 trebuie menţionat pe certificatul de deces drept cauză a decesului pentru toate persoanele decedate la care COVID-19 a cauzat sau se presupune că a cauzat sau a contribuit la deces”, se mai arată în comunicatul INSP

Decesul cu COVID-19 este definit ca decesul survenit la un pacient confirmat cu COVID-19, cu excepţia situaţiilor în care există o altă cauză clară de deces care nu poate fi în relaţie cu COVID-19 (ex. traumatism, hemoragie acută majoră, infarct miocardic acut, accident vascular cerebral acut, septicemie etc) şi la care nu a existat o perioadă de recuperare completă între boală şi momentul decesului.

În același timp, decesul la un pacient confirmat cu COVID-19 nu poate fi atribuit unei boli pre-existente (de ex. cancer, afecţiuni hematologice etc.) şi COVID-19 trebuie raportat ca şi cauză a decesului, independent de condiţiile medicale pre-existente care se suspectează că au favorizat evoluţia severă a COVID-19.

Pentru prima oară, în documentul publicat de Institutul Național de Sănătate Publică s-a făcut referire și la persoanele imunizate prin vaccinare. În consecință, sunt exceptate de la testare persoanele asimptomatice vaccinate complet, cu 2 doze, la care au trecut minimum 10 zile de la doza a doua, cele care care accesează serviciile medicale pentru alte patologii. Chiar și așa, se recomandă testarea tuturor persoanelor simptomatice (care întrunesc criteriile din definiţia de caz), inclusiv a celor vaccinate complet, cu două doze, şi la care au trecut minimum 10 zile de la a doua doză.

Citește și: