04 mai 2021 | 14:11

Pariul Apple înseamnă inclusiv iPhone pliabil: noi indicii despre noul model

ACTUALITATE
Pariul Apple înseamnă inclusiv iPhone pliabil: noi indicii despre noul model

Se speculează de ceva vreme că, mai devreme sau mai târziu, Apple va veni cu un model de iPhone pliabil. Se pare că planurile n-au fost abandonate, ba din contră.

Apple n-ar fi renunțat la ideea de a veni pe piață cu primul iPhone pliabil, o nișă pe care competitori ca Samsung și Huawei s-au dus deja. Americanii au preferat să aștepte să vadă cum reacționează piața și cum poate să vină cu un dispozitiv care să fie peste ce găsești la momentul actual.

Analistul Ming-Chi-Kuo, cel care prezice lansări din interiorul Apple și nu numai, crede că 2023 va fi anul în care Apple va lansa primul său telefon pliabil. Și ar fi de așteptat ca gigantul din Cupertino să livreze zeci de milioane de unități.

Primul telefon pliabil iPhone, posibil în 2023

Analistul se așteaptă ca Apple să livreze undeva între 15 milioane și 20 de milioane de iPhone-uri pliabile, odată ce ele vor fi scoase la vânzare – în 2023. El crede că ecranul va fi de 8 inci și că gigantul condus de Tim Cook are toate șansele să devină lider pe acest segment. 

Un raport din ianuarie arăta că Apple produce deja un prototip de iPhone pliabil, iar ecranele OLED vin tot de la Samsung. Un studiu recent arăta că americanii sunt interesați să cumpere așa ceva. 47% dintre utilizatorii de iPhone s-ar fi arătat interesați să cumpere un model pliabil, potrivit unei analize YouGov.

Mulți analiști cred că piața telefoanelor pliabile ar putea ajunge la 5 milioane de unități. Ca și în cazul telefoanelor 5G, primii intrați pe piață sunt și cei care vor avea cele mai mari cote de piață, cel puțin în primii ani și până când numărul jucătorilor va crește. Deocamdată, pe această nișă s-au dus doar Samsung, Huawei și Motorola.

Apple stă deoparte, dar se pare că 2023 va fi anul în care va paria pe acest segment. Rămâne de văzut dacă va fi un pariu câștigător.