Aplicația de WhatsApp pe care nu se aștepta s-o vadă nimeni, niciodată: ce ne pregătește gigantul

Aplicația de WhatsApp pe care nu se aștepta s-o vadă nimeni, niciodată: ce ne pregătește gigantul

WhatsApp a progresat mult în ultimii ani și a suferit niște transformări semnificative în ceea ce privește funcționalitatea. Niciuna nu se compară însă cu ceea ce urmează să se întâmple în următoarele săptămâni.

Deși are peste un deceniu de când s-a reflectat într-o aplicație de mobil, WhatsApp a fost dintotdeauna un program menit pentru smartphone-uri, nu și tablete. Până la finele acestui an, însă, lucrurile se pare că se vor schimba. În contextul în care serviciul celor de la Facebook vrea să devină cross-platform și să funcționeze în egală măsură pe o varietate foarte mare de echipamente, o aplicație de iPad era necesară. Acum, avem și o oarecare confirmare în acest sens.

WhatsApp pe tabletă, începând cu iPad

WhatsApp a funcționat dintotdeauna pe mai multe dispozitive, precum PC-uri, Mac-uri sau pe web. De fiecare dată, însă, un smartphone era fundamental. În luna iulie a acestui an, compania a anunțat că nevoia un telefon ca dispozitiv principal va fi eliminată, iar printr-un noul algoritm de criptare, WhatsApp va începe să funcționeze mult mai similar cu Messenger, accesibil de oriunde și de pe orice.

Ca parte din această tranziție de la mobil la cross-platform, WhatsApp va lansa o aplicație nativă de iPad pentru prima oară. Conform unor informații obținute de WABetaInfo, inginerii WhatsApp au început să testeze suportul pentru multi-device (mai multe dispozitive) al aplicației. Din acest efort, vor face parte atât tablete cu Android, cât și cele cu iOS.

Printr-un tweet suplimentar, am obținut și confirmarea că WhatsApp pe iPad va funcționa ca o aplicație nativă, una pe care o descarci din Apple AppStore. Nu va fi vorba de o aplicație web. În plus, va funcționa complet independent de iPhone sau Android. Cu alte cuvinte, nu vei avea nevoie de un telefon prin preajmă pentru a-ți duce conversațiile mai departe.

Pentru mai multe detalii pe marginea lansării, poți să arunci o privire pe tweet-ul de mai jos. În mod previzibil, nu avem încă o dată exactă pentru lansarea WhatsApp pe iPad sau tablete cu Android, dar nu ar trebui să dureze foarte mult.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: