31 aug. 2021 | 10:54

Ai putea ține centrala termică de apartament degeaba în iarna aceasta. Vestea care dă fiori reci consumatorilor de gaz

ACTUALITATE
Ai putea ține centrala termică de apartament degeaba în iarna aceasta. Vestea care dă fiori reci consumatorilor de gaz

Șoc și groază pentru românii de rând care vor trăi această iarnă cu „inima mică”. Guvernul a decis să nu îi mai oblige pe furnizori să își facă stocuri pentru iarnă.

Deși România este una din țările care deține și exploatează un număr însemnat de resurse naturale, există posibilitatea ca în această iarnă gazul să fie raționalizat.

Pare mai degrabă o lecție de istorie sau o întoarcere în timp în vremuri mult mai dure, dar dacă se va ajunge în situația în care furnizorii să rămână fără stocuri, atunci generațiile mai tinere vor trăi pe pielea lor perioada de tristă amintire a regimului comunist.

Cantitatea de gaz injectată în depozit este foarte mică, iar furnizorii sunt tentați să vândă cât mai repede cantitățile din depozite, acum, cât prețul este mare.

Ce spun experții

„Într-un scenariu în care avem temperaturi sub -15 grade, cel puțin două săptămâni consecutiv, să discutăm de situația în care o parte din consumatori să fie opriți în asigurarea livrării gazelor naturale. Probabilitatea este de 50% ca un astfel de scenariu să se întâmple.”, explică Dumitru Chisăliță, președintele Asociației Energia Inteligență.

Conform Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei, „România are cea mai mare piață de gaze naturale din Europa Centrală și a fost prima țară care a utilizat gazele naturale în scopuri industriale. Piața gazelor naturale a atins dimensiuni record la începutul anilor 80, ca urmare a aplicării unor politici guvernamentale orientate către eliminarea dependenței de importuri.  Aceste politici au dus la o exploatare intensivă a resurselor interne”.

Acum din cauza politicilor comuniste rezervele energetice ale României sunt pe terminate. Este estimat că România va rămâne fără gaze naturale în nouă ani. Nici în ceea ce privește rezerva de petrol nu stăm mai bine, în cazul său se estimează că țara mai are rezerve care vor putea fi exploatate pentru încă aproape 20 de ani.