31 dec. 2021 | 11:00

Actualizarea WhatsApp care te ajută să-ți vezi prietenii cu alți ochii: ce se mai schimbă în aplicația de chat

ACTUALITATE
Actualizarea WhatsApp care te ajută să-ți vezi prietenii cu alți ochii: ce se mai schimbă în aplicația de chat

Dacă te gândești la WhatsApp ca fiind un o aplicație de care aproape că ești dependent, probabil că ar fi bine să înțelegi cât se poate de bine modul în care funcționează. Nu de alta, dar unii utilizatori s-ar putea să abuzeze de funcționalitatea sa și, implicit, de încrederea ta.

WhatsApp încearcă în mod constant să se alinieze cu pretențiile utilizatorilor din fiecare colț al mapamondului. În acest scop, nu de puține ori, împrumută funcții de la concurență, opțiunii din Telegram, Signal sau chiar Instagram. Ca referință, atât Facebook, cât și Instagram sau WhatsApp sunt toate deținute de Mark Zuckerberg și se află sub umbrela gigantului Meta.

WhatsApp te ajută să vezi ce faci prietenii după ce îți citesc mesajele

Conform datelor obținute de Marca.com, oficialii WhatsApp lucrează la momentul de față la introducerea unei noi bife în dreptul mesajelor expediate. Este vorba de o a treia bifă pe lângă cele două existente.

La momentul de față, când trimiți un mesaj, faptul că a plecat din telefonul tău este confirmat cu o bifă de culoare gri. Faptul că a ajuns pe terminalul destinatarului este confirmat cu o a doua bifă de culoare gri. Nu în ultimul rând, ambele bife devin de culoare albastră atunci când destinatarul îți citește mesajul. După cum probabil că știi, așa numita confirmare de citire poate fi dezactivată din setările WhatsApp pentru un anumit utilizator sau pentru întreaga aplicație, dar vine la pachet cu faptul că nici tu nu vei mai vedea când cineva îți citește mesajele.

Într-o versiune ulterioară de WhatsApp, o a treia bifă se va adăuga celor două detaliate deja. Aceasta din urmă va fi, de asemenea, implicit de culoare gri. Va deveni albastră în momentul în care expeditorul face o captură de ecran a mesajului tău sau conținutului media expediat de tine. Practic, dacă trimiți o poză pe WhatsApp menită să dispară pentru totdeauna după un timp predefinit și destinatarul o imortalizează printr-o captură de ecran, gestul cu pricina îți va fi confirmat de o a treia bifă în dreptul pozei.

La 11 ani am instalat primul meu Windows 95, iar la 14 ani mi-am cumpărat o rachetă de Pentium la 133 MHz cu 128 MB RAM si hard disk de 160 MB. După bacalaureat m-am angajat, timp de mai bine de trei ... vezi toate articolele