A vrut să vândă pe OLX și i-au dispărut banii din cont: explicația ING Bank, cum eviți astfel de fraude

A vrut să vândă pe OLX și i-au dispărut banii din cont: explicația ING Bank, cum eviți astfel de fraude

OLX a devenit mijlocul preferat de fraudare al unui număr record de oameni de către hackeri. După ce dispar banii din cont, cei mai mulți dau vina pe bancă și uită că și-au oferite datele de card de bună voie.

O nouă situație tristă a avut loc în urmă cu câteva zile la Iași, unde o femeie în vârstă de 40 de ani a încercat să vândă ceva pe OLX, doar pentru a fi păcălită să-și ofere datele de card. Întâmplarea face ca respectivul card să fi fost de la ING Bank, dar femeia ar fi pățit exact același lucru și în cazul altor bănci. În final, Anda S. a pierdut 900 de lei și este foarte supărată ca banca nu-i dă banii înapoi, nu i-a anulat tranzacția.

Ca referință, Anda S. are 40 de ani, este mamă a doi copii și a încercat să vândă o tablă școlară pe OLX. Femeia a fost păcălită în momentul în care a fost contactată pe WhatsApp și a accesat un link prin care i se promitea că persoana ”de la capătul firului” îi va efectua plata. Ea trebuie doar să-și introducă datele de pe card. Ulterior, și-a dat seama că a fost înșelată. În acest set de circumstanțe, soluția, în opinia păcălitei, este intentarea unui proces împotriva băncii. Vrea să dea ING Bank în judecată, în speranța recuperării prejudiciului.

Cum a fost fraudată pe OLX

”Am vrut să mai scap de lucrurile din apartament, mai voluminoase. Aveam o tablă școlară care ocupa destul de mult spațiu în apartament. Am zis să o vând pe OLX. Este prima oară când am făcut asta. Am pus anunțul și am primit tot felul de mesaje. Un cumpărător mi-a dat pe WhatsApp din platforma OLX un link și un mesaj foarte bine făcut, prin care clientul făcea plata. Eu am completat cu numerele de pe card, ca să primesc banii. Am fost abordată de pe numărul 0769.412.973, care este activ și acum. Observ imediat că banii mei au început să dispară din cont. Este vorba despre aproape 900 de lei. Eu nu am aprobat nicio tranzacție.

Am sunat la ING, dar au spus că nu au ce face. Am sunat să stopeze transferul. Ei au așteptat să-mi ia banii. Eu le arăt unde este hoțul, dar ei nu au făcut nimic. Cei de la ING au spus că îmi vor trimite un răspuns în termen de 30 – 90 de zile. Am înregistrat o plângere și la Poliția Română. La BRD, tranzacția poate fi anulată imediat, la cerere. Tranzacția a stat 2 zile în așteptare și nu a făcut nimeni nimic”, a precizat Anda S. pentru BZI.ro

„Eu voi merge până la capăt. Voi da în judecată banca. Nu poți să nu faci nimic când cineva îți indică și unde este frauda. Platforma a fost atât de prost securizată, încât nici măcar nu s-au văzut numele comerciantului și nici suma. Dintr-o dată nu mai aveam niciun ban, iar apoi am primit un mesaj albastru specific ING, după tranzacționare, care mă anunța că banii vor fi transferați în alt cont. Iau în calcul și o plângere împotriva OLX”, a adăugat Anda după ce a rămas fără bani.

În mod previzibil, cei de la ING nu-și asumă vreo vină în acest set de circumstanțe, dar au oferit un set de sfaturi pe care ar fi bine să le ai în vedere pentru a nu fi fraudat cu ușurință sau, preferabil, niciodată.

”Analizează cu atenție orice link primit prin rețelele de socializare (WhatsApp, Facebook) și nu îți introduce datele cardului pe astfel de site-uri. Există riscul ca acestea să fie clone false care extrag datele cardului. Ai grijă ca adresa website-ului în bara de navigare sa înceapă cu «https» (și nu «http»), ceea ce înseamnă că este securizată (ex.: https://www.olx.ro/ și https://ing.ro/) și că URL-ul este cel corect. Ține minte întotdeauna cardul bancar este un instrument de plată, nu de încasare, adică este folosit ca să faci plăți și nu ca să încasezi banii pe card. Așa că nu oferi datele (număr, data de expirare și CVV2) altor persoane care susțin că îți vor trimite bani. Un mesaj cu cod de autorizare nu va veni niciodată când trebuie să primești bani, iar dacă trimiți codul, înseamnă că autorizezi, de fapt, o plată”, transmit reprezentanții ING.

Citește și:
Etichete: