A fost lansat sistemul certificatelor COVID. Care-s statele care eliberează deja pașapoarte de acest fel și ce trebuie să știi

A fost lansat sistemul certificatelor COVID. Care-s statele care eliberează deja pașapoarte de acest fel și ce trebuie să știi

Statele europene s-au pregătit deja pentru perioada de concedii și au pus la punct sistemul de verificare a certificatelor COVID. Iată ce trebuie să știi despre acest tip de pașapoarte.

UE s-a mobilizat în această perioadă pentru a pune la punct sistemul tehnic care permite verificarea certificatelor COVID. Sunt acele certificate care-ți pot asigura un concediu liniștit și care cuprind datele legate de modul în care te-ai raportat la pandemie.

Acolo e trecută fie dovada vaccinării, fie dovada faptului că ai trecut prin boală și ai dezvoltat anticorpi, fie că deții un test negativ efectuat cu puțin timp înainte de intrarea/ieșirea dintr-o țară.

Comisia Europeană insistă că întregul sistem a fost gândit să respecte viața privată a tuturor cetățenilor statelor-membre. E drept, însă, că implementarea va dura un pic mai mult. Doar șapte state-membre s-au conectat deocamdată la acest sistem.

Ce trebuie să știi despre sistemul certificatelor COVID

Portalul UE de verificare a pașapoartelor COVID, acolo unde sunt centralizate toate informațiile legate de pașapoartele de vaccinare, a fost creat în două luni. Asigură verificarea caracteristicilor de securitate conținute în codurile QR ale tuturor certificatelor, garantând astfel autenticitatea documentelor. În timpul procesului de verificare nu se schimbă și nu se păstrează date cu caracter personal, se precizează în comunicatul venit de la Comisia Europeană.

Testele au început încă de luna trecută.

22 de țări au testat portalul cu succes, iar regulamentul se va aplica de la 1 iulie pentru toată lumea. Cine a testat însă cu succes, poate începe eliberarea certificatelor încă de pe acum.  7 state se află în această situație: Bulgaria, Cehia, Danemarca, Germania, Grecia, Croația și Polonia.

România și alte țări au decis să lanseze certificatul digital al UE privind COVID numai atunci când toate funcțiile vor fi implementate la nivelul întregii țări. Promisiunile venite de la Guvernul de la București arată că sistemul va funcționa și la noi din luna iulie.

Un document care-ți face viața mai ușoară

Certificatul COVID a fost propus de Comisie pentru reluarea călătoriilor în condiții de siguranță în această vară. Acesta va fi gratuit, securizat și accesibil tuturor cetățenilor. Disponibil în format digital sau pe hârtie, certificatul va reprezenta o dovadă a faptului că o persoană a fost vaccinată împotriva COVID-19, a obținut un rezultat negativ la test sau s-a vindecat în urma unei infecții.

„Lansarea de astăzi a portalului este un pas important care le va permite statelor membre să înceapă să utilizeze portalul și să emită certificatele digitale ale UE privind COVID. Faptul că șapte state membre s-au conectat deja la portal este un început bun. Încurajez și celelalte state să se conecteze cât mai curând posibil. Pregătirea din timp va face ca întregul sistem să poată fi pe deplin operațional până la 1 iulie, atunci când propunerea va deveni aplicabilă, iar UE va fi gata la timp pentru redeschidere în această vară”, a declarat comisarul pentru piața internă, Thierry Breton.

Ca un detaliu tehnic, portalul UE a fost creat de T-Systems și SAP și este găzduit de centrul de date al Comisiei din Luxemburg.

Cheile de semnătură necesare pentru această verificare sunt stocate pe servere la nivel național; prin intermediul portalului, aceste chei pot fi accesate de aplicațiile sau sistemele naționale de verificare din întreaga UE.

Citește și: