5 răspunsuri despre vaccin: cum funcționează, de ce a fost făcut atât de repede și care sunt efectele secundare

5 răspunsuri despre vaccin: cum funcționează, de ce a fost făcut atât de repede și care sunt efectele secundare

Dacă 2020 a fost anul pandemiei, 2021 va fi anul vaccinului. Apoi mai vedem ce se întâmplă în 2022. De-a lungul anului vaccinarea va fi un subiect de larg interes. Așa că pregătește cu aceste răspunsuri.

Vaccinurile Pfizer și Moderna sunt cele mai populare acum. Sunt, totodată, și primele două care au fost aprobate și a început administrarea acestora. Nu în ultimul rând, folosesc aceeași formulă: ARNm care presupune că nu e injectat în organism virusul, ca la vaccinul antigripal, ci organismul e „învățat” să identifice virusul pe baza proteinei care îl compune.

În cazul vaccinului Pfizer, Ugur Sahin, cofondatorul BioNTech și compania care l-a creat, a spus că formula care a devenit vaccin acum a fost produsă în câteva ore, într-o zi. Pe 24 ianuarie, Sahin a citit un ziar care descria membrii familiei chineze care au călătorit la Wuhan, apoi au contractat COVID-19. Acela a fost momentul în care a decis să se concentreze, cu resursele BioNTech, pe crearea unei formule de vaccin.

Despre ARNm și cum poate schimba medicina, în următoarele decenii, poți afla de aici. Iar despre vaccinurile care vor fi administrate în 2021 ai mai jos răspunsuri de la Mihai Netea, imunolog și specialist în boli infecțioase, care conduce departamentul de medicină experimentală de la Universitatea Radboud din Nijmegen, Olanda.

5 răspunsuri pe care să le știi despre vaccin

Netea susține că, potrivit datelor disponibile acum, vaccinul este eficace și foarte sigur. Cu puține efecte secundare, sunt foarte puține dezavantaje pe care trebuie să le luăm în considerare. Totodată, efectele secundare la aceste vaccinuri anti-COVID19 nu vor fi mai mari decât la alte vaccinuri folosite de mai mulți ani.

În ceea ce privește efectele secundare, avem așa: durere, inflamație locală, o subfebrilitate și o stare de oboseală la anumite persoane. Efectele secundare țin însă o zi, cel mult două. Aceste efecte se știu, sunt întâlnite la foarte multe vaccinuri, nu este nimic special, după cum declară acesta pentru G4Media. Cât despre persoanele cu alergii, au fost cazuri de reacții alergice, dar viața acelor oameni nu a fost în pericol, au trecut repede peste.

Vaccinul, atât al Pfizer, cât și al Moderna și alte formule care sunt acum în faza de testare sau aprobare, a fost dezvoltat rapid, pentru că a fost tot interesul din lume pentru el. „Vaccinul s-a dezvoltat foarte rapid fiindcă s-a investit mai mult ca niciodată într-un singur an. Mai mult, tehnologiile pe care se bazează aceste noi vaccinuri existau de ani de zile. De exemplu, noul vaccin de la Pfizer și BioNTech a fost adaptat pe baza vaccinurilor anti-cancer, la care lucra BioNTech, și au schimbat foarte repede focusul fiindcă a venit pandemia”, a explicat Netea.

„Nu e nimic deosebit acum față de alte boli infecțioase, ci doar că s-a dezvoltat mai repede. Tehnologia a progresat, s-au investit extrem de mulți bani în acest an pentru aceste vaccinuri. Dar în momentul în care pierderile economice cauzate de carantină, izolare socială, constrângeri, au costat economiile mondiale mii de miliarde de euro, iar 10 miliarde de euro se investesc în producerea de vaccinuri”, a adăugat acesta.

Cât despre ipoteza că vaccinul ar fi fost plătit de miliardari, ca să le servească intereselor lor, românul susține că banii și bogăția nu se fac din vaccinuri și boli infecțioase. Un vaccin costă între 10 și 20 de dolari, iar în cazul celui anti-COVID, costul e suportat de guverne, nu direct de cetățeni.

„Câștiguri mari nu se fac dintr-un medicament sau vaccin care se dă de câteva ori în viață, ci se fac din bolile cronice, din diabet, boli de inimă, cancer și așa mai departe, unde un tratament se face zi de zi, unde un om trebuie să înghită o pastilă, două sau cinci pentru douazeci, treizeci de ani”, a completat Mihai Netea.

În fine, în ceea ce privește teama că vaccinul poate duce la modificări degenerative grave, Netea pornește de la istoricul vaccinurilor. Niciunul, sub nicio formulă, nu a dus la așa ceva în peste un secol. „Nu există nicio bază științifică pentru a susține că acest vaccin va determina astfel de tulburări pe termen lung. Nu văd niciun fel de teorie științifică, pe bază biologică sau imunologică, pentru o astfel de ipoteză”, a mai adăugat acesta.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: