10 scriitori români care au murit în sărăcie

Literatura română are în repertoriu scriituri semnate de minți geniale cu vieți la fel de controvesate ca romanele sau vesurile pe care le gândeau.

Scriitori români care au murit în sărăcie

Spirite neliniștite, marii scriitori se implicau adesea în lupte politice sau iubiri imposibile care le măcinau sănătatea fizică și mintală. Preocupați mai degrabă de hrana sufletului, uitau deseori să se ocupe de latura pragmatică a vieții. Din această cauză, minți strălucitoare apuneau în deznădejde, sărăcie și mizerie.

Panait Istrati

Cunoscut drept acest Maxim Gorki din Balcani, autorul celebrului roman Ciulinii Bărăganului a fost un personaj controversat de-a lungul vieții sale. Contestat ca valoare de insuși Nicolae Iorga, în 1921, sărac și bolnav, încearcă să se sinucidă la Nisa, dar a fost salvat și încurajat să scrie. Deși opera lui Istrati, scrisă în limbile franceză și română, a fost cunoscută în vremurile respective, acesta a murit sărac, singur și bolnav de tuberculoză, la sanatoriul Filaret.

“Viața lui Panait Istrati – spunea un critic literar – s-a caracterizat printr-o instalare în instabilitate și, până către 1922, anul în care se apucă serios de scris, regula existenței lui a constat într-o foarte previzibilă imprevizibilitate”

Alexandru D. Xenopol

Deși istoric apreciat în țară și în străinătate, cu multe distincții pentru scrierile sale științifice despre istoria românilor, acesta a murit sărac. În ultimii ani ai vieții a trăit în condiții materiale precare, fiind paralizat și afazic. El și soția sa au apelat de multe ori la ajutorul autorităților, inclusiv pentru alimente. Parlamentul i-a aprobat acordarea unei pensii exact în ziua în care a decedat.

Grigore Alexandrescu

Ofițer de carieră, în anul 1837, din cauza unor scrieri a fost demis și întemnițat. A ocupat apoi funcții mărunte, mai ales din cauza alienării mintale din ultimii săi 25 de ani din viață. A murit sărac la București. Vasile Alecsandri deplângea nepăsarea față de cel mai de seamă fabulist roman. A fost ultimul fabulist autentic din literatura română, scriind  40 de fabule, în care adevărul era mascat, din cauza cenzurii autorităților.

Andrei Mureșanu

În 1861 este pensionat, dar pensia nu îi ajunge să își întrețină familia. Un an mai târziu își tipărește poeziile într-un volum. Cărțile se vând greu și nu îl ajută financiar. Societatea „Astra” îi acordă un premiu de 50 de galbeni. Autorul versurilor imnului României,  „Deșteaptă-te române!”, moare bolnav și în mizerie.

Dimitrie Bolintineanu

În 1870, călătorind la Paris, poetul se îmbolnăvește și nu mai poate munci. Bolnav psihic din cauza mizeriei și sărăciei, acesta este internat în spitalul Pantelimon unde încetează din viață în 1872. În condica de evidență a pacienților este notat „Dimitrie Bolintineanu, fost ministru de Culte, intrat fără haine”.

Alexandru Macedonski

Anii războiului au fost grei pentru poet și familia sa, existând zile când nu putea cumpăra nici pâinea cea de toate zilele. Cel care visase toată viaţa bogăţii feerice, de nabab, nu avea de lăsat moştenire decât un maldăr de manuscrise, ce urma să fie vândut la licitaţie şi un plic cu câteva sute de lei.

Alexandru Macedonski a fost excentric până la capăt. După ce s-a declarat împotriva tuturor canoanelor, împotriva celor mai importanți „capi ai literaturii” din vremea lui, Alecsandri, Eminescu, Caragiale, a susținut în câteva prelegeri faptul că omul are puterea de a învinge moartea. În ultimele sale secunde de viață, poetul cere trandafiri, dar fiul său Nikita negăsind trandafiri, îi aduce să inhaleze parfum de trandafiri.

Veronica Micle

Poate cea mai cunoscută iubită din literatura română, poeta Veronica Micle a avut și ea parte de un sfârșit trist, în uitare și singurătate. Marea iubire a lui Mihai Eminescu a dus o viața tumultoasă, presărată de căteva lansări de versuri. În anii 1864 și 1865 Veronica participă, în calitate de martor, la procesul intentat de câțiva membri ai facțiunii politice liberale lui Titu Maiorescu.

Rămasă văduvă în 1879, se fac demersuri pentru a i se asigura o pensie de urmaș, însă nu se aprobă. La 3 august 1889 moare la Mănăstirea Văratec din cauza unei congestii cerebrale în urma otrăvirii cu arsenic. În ciuda surselor vremii care afirma că s-ar fi sinucis, a fost înhumată religios lângă bisericuța Sf. Ioan de la Văratec.

Ioan Slavici

Slavici a fost un jurnalist renumit. În urma articolelor sale a fost închis de cinci ori, atât în Austro-Ungaria, ca presupus naționalist român, cât și în România, ca presupus spion austro-ungar. Autorul romanelor Mara și Moara cu Noroc, este arestat, întemnițat și eliberat în 1916. Trei ani mai târziu, a fost din nou  arestat și condamnat la 5 ani de închisoare. A fost ajutat financiar de revistele și gazetele vremurilor, însă oboseala și boala l-au împins, în 1925, să se refugieze la fiica sa, în Panciu, unde s-a și stins din viață în același an.

Ion Creangă

Din postul de diacon, dascăl, institutor și scriitor, Creangă nu a avut venituri considerabile. Marele scriitor a moştenit de la mama sa epilepsia, o boală ce i-a dat mari bătăi de cap în ultimii ani de viaţă. Ion Creangă ameţea des şi chiar cădea pur şi simplu din picioare ba acasă, ba la şcoală sau chiar în oraş. Starea sa gravă de sănătate îl facea pe scriitor să îşi ia concedii medicale de câteva luni, iar uneori acestea se întindeau şi pe durata unui an de zile.

Cum nu se sinchisea să slăbească, aşa cum l-au sfătuit medicii şi continua să mănânce mult şi să bea din belşug, corpul său devenise mult prea slăbit. Creangă a suferit un atac de inimă puternic, iar multă lume a crezut că scriitorul a decedat. Unele ziare din Bucureşti chiar au dat ştiri cum că Ion Creangă ar fi trecut la cele veşnice.

În ultimii trei ani de viaţă, starea de sănătate a lui Ion Creangă devenise atât de gravă, încă nici nu mai putea să scrie. Sfârşitul scriitorului a venit  în 1889, la Iași. În ziua de 31 decembrie a acelui an, Creangă a ieşit din casă şi a mers până la tutungeria din strada Goliei 51, unde era fratele său Zahei. Acolo, scriitorul a suferit o criză de epilesie şi un atac de apoplexie, căzând ca secerat la pământ.

Mihai Eminescu

În iunie 1883, Eminescu a dat primele semne de alienare mintală și a fost internat în sanatoriu. Timp de șase ani, a avut crize care au dus la internarea sa în diferite spitale din România, dar și din străinătate. Deoarece starea de sănătate nu i-a mai permis să scrie, acesta a avut parte de susținere financiară din partea prietenilor.

Mihai Eminescu a murit pe 15 iunie 1889, în Casa de sănătate a medicului Alexandru Şuţu, de pe strada Plantelor din Bucureşti. Oficial, cauza morţii a fost sifilisul, maladie de care poetul ar fi suferit în ultimii șase ani de viaţă. Dar specialiştii spun că Mihai Eminescu nu a murit din cauza sifilisului. Este posibil ca inima sa să nu fi rezistat tratamentului cu mercur, afecţiunii bipolare de care suferea şi fumatului. Este foarte probabil ca Mihai Eminescu să fi murit în urma unui infarct

Ultima dorinţă a geniului care scrisese ”Luceafărul” sau ”Odă în metru antic” a fost un banal pahar cu lapte, pe care medicul de serviciu il strecurase prin vizeta metalică a ”celulei” în care şi-a petrecut ultimele ore din viaţă. Eminescu i-ar fi şoptit celui care i-a făcut această favoare:  ”Sunt năruit”.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Citește și: