Vin banii de la UE: refacerea economică a Uniunii Europene, votată la Bruxelles

Vin banii de la UE: refacerea economică a Uniunii Europene, votată la Bruxelles

”Acord!” este mesajul postat de liderul summitului de la Bruxelles în această dimineață, după negocieri dificile care s-au petrecut pe parcursul nopții.

Viitorul Uniunii Europene a atârnat de un fir de ață în ultimele zile, când marile puteri au vrut să faciliteze financiar revenirea economică a Europei după coronavirus, în timp ce mai multe țării s-au opus. În cel mai optimist caz, unii nu au fost de acord cu sumele vehiculate pentru ajutorarea unor țări ca România, Ungaria, Polonia și nu numai.

​Liderii Uniunii Europene au ajuns la un acord privind masivul plan de stimulare a economiilor lovite de coronavirus, consensul fiind obținut marți dimineață, după ce negocierile au durat toată noaptea, transmite Reuters. Dincolo de faptul că se va reflecta în sume semnificative de bani pompate în mai multe economii europene, acordul ilustrează faptul că UE mai este capabilă de lucruri mari, că liderii puterilor europene mai pot lucra ca o echipă. Este o victorie importantă. 

”Acord!”, a scris pe Twitter liderul summitului, Charles Michel, la scurt timp după ce cei 27 de lideri au ajuns la o înțelegere la ora 5.15 dimineața, într-o sesiune plenară. Potrivit oficialilor, acordul, care a venit după ce Michel a făcut compromisuri în privința fondului de revenire economică de 750 miliarde de euro, este esențial pentru a risipi îndoielile privind viitorul blocului european.

”A fost un summit lung și cu provocări, dar premiul cel mare a meritat negocierile”, a declarat premierul britanic Micheal Martin, după ce summitul de Bruxelles s-a apropiat de durata record de la întrunirea de la Nisa din anul 2.000, când s-a întins pe cinci zile și nopți întregi.

”Această înțelegere transmite un semnal concret că Europa este o forță în acțiune”, a insistat Charles Michel, președintele Consiliului European. ”Nu este vorba doar de bani. Este despre muncitori și familiile lor, despre locurile lor de muncă, sănătatea și bunăstarea lor. Consider că acest acord va fi văzut ca un moment crucial în parcursul Europei, dar care ne va lansa și către viitor”, a mai adăugat oficialul.

La scurt timp după publicare veștii, moneda Euro a crescut la un nou record al ultimelor luni în raport cu dolarul american, 1,1470 USD.

Concesiile făcute pentru semnarea acordului au fost proporționale și necesare, în opinia lui Emmanuel Macron. ”Nu trăim într-o lume perfectă, dar am făcut progrese”, a concluzionat președintele francez.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI