Vestea momentului de la Carrefour: se întâmplă în România chiar înainte de Crăciun

Vestea momentului de la Carrefour: se întâmplă în România chiar înainte de Crăciun

Carrefour, cel mai mare retailer european, a raportat în al treilea trimestru cel mai mare avans al vânzărilor, cel puțin din ultimele două decenii, datorită performanțelor mai bune de pe piețele sale cheie din Franța, Spania și Brazilia.

În România, vânzările au stagnat, după o scădere. De asemenea, grupul francez a anunțat că este în grafic cu realizarea planului de relansare pe cinci ani, anunțat în 2018, și destinat reducerii costurilor și dezvoltării ofertei online, pentru a contracara concurența din partea rivalilor online, cum ar fi Amazon. De asemenea, compania își extinde rețeaua de magazine de proximitate, pentru a-și reduce dependența de hipermarketuri, scrie Agerpres.

Ce-a însemnat 2020 pentru Carrefour

Vânzările Carrefour au urcat în perioada iulie-septembrie 2020 la 19,69 miliarde de euro (23,27 miliarde de dolari). La magazinele deschise de peste un an, vânzările au urcat cu 8,4% în trimestrul trei.

E cea mai bună performanță a Carrefour de cel puțin două decenii. Carrefour a continuat să beneficieze de cererea mare de alimente în timpul pandemiei de coronavirus și de reducerea prețurilor în Franța. Vânzările Carrefour în România au stagnat în perioada iulie-septembrie, după o scădere în trimestrul precedent, întârzierea revenirii fiind pusă de grupul francez pe seama restricțiilor de călătorie, care au limitat întoarcerea în țară a expaților pe timpul verii.

Grupul francez a raportat vânzări de 570 milioane de euro pe piața românească în trimestrul al treilea. Ajustat în funcție de impactul variației prețurilor la carburanți și efectele de calendar, vânzările au stagnat comparativ cu anul perioada similară din 2019 (la magazinele deschise de peste un an). În termeni nominali, vânzările au fost în creștere ușoară, avansând cu 1,5% față de iulie-septembrie 2019.

La nouă luni, vânzările Carrefour în România au avut o creștere de 2,3% în termeni comparabili, la 1,67 miliarde de euro. În România, rețeaua Carrefour cuprinde 361 de magazine. În trimestru al doilea, vânzările Carrefour în România avuseseră un declin de 2,2%. Scăderea din trimestrul anterior a avut loc în condițiile în care retailerul francez, cu o prezență ridicată în marile centre comerciale din țară, a fost afectat de restricțiile impuse pe fondul pandemiei de coronavirus.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI