Vestea dimineții: scad ratele la credite pentru acești români. Care sunt condițiile?

Vestea dimineții: scad ratele la credite pentru acești români. Care sunt condițiile?

Aproape de finalul verii, o veste importantă vine pentru numeroși români. Are legătură directă cu ratele pe care le au de plătit.

Când vine vorba de scăderea unor rate, aceasta are legătură directă cu IRCC și ROBOR. După reducerea dobânzii cheie de către BNR, ROBOR la 3 luni a ajuns la 2,05%, în timp ce IRCC rămâne la 2,41%.

Ce înseamnă această diferență? Ei bine, aceasta se traduce prin ieftinirea ratei unui credit ipotecar de 50.000 de euro în echivalent lei cu dobânda raportată la ROBOR cu sume cuprinse între 48 de lei și 57 de lei.

Pe 30 iunie, BNR a stabilit nivelul noului indice, IRCC, pe baza căruia se stabilesc dobânzile la creditele noi acordate de bănci populației, la nivelul de 2,41%.

În acest context, diferențialul de dobândă dintre cei doi indici este de 0,36%. Mai exact, dacă luăm ca exemplu un credit de 240.000 lei (echivalent 50.000 euro), rambursabil în 25 de ani, rata calculată cu dobânda bazată pe IRCC, 2,41% + 2,5%, este de 1.458 lei. Pentru același credit, rata calculată pe baza ROBOR, 2,05% plus 2,5%, este de 1.407 lei, adică cu 50 de lei mai ieftină decât în cazul creditului bazat pe IRCC, conform Economica.

Cine profită de reducerea ratelor

Când vine vorba de ce sesizează direct clientul, aici lucrurile sunt un pic mai nuanțate. Contează foarte mult dobânda și comisioanele fiecărei bănci.

Astfel, e bine de știut că dobânzile băncilor la credit ipotecar variază între 4,31%, cel mai ieftin de la CEC Bank, și 8,16% cel mai scump credit de la BRD. Dacă e aplicată valoarea ROBOR, nu a IRCC, ratele lunare se reduc cu 48 de lei în cazul celui mai ieftin credit și cu 57 de lei la creditul mai scump.

Totuși, IRCC va scădea la rândul său. Asta se va vedea pe 30 septembrie. IRCC stabilit de BNR la sfârşitul lunii iunie, pe baza mediei dobânzilor la tranzacţiile efective de pe piaţa interbancară din trimestrul I din 2020, tranzacţii care s-au realizat într-un interval cuprins între 3% şi 2,5% arată că și noul indice începe să urmeze curba pe care a pornit ROBOR.

Astfel, în ceea ce privește ratele românilor, schimbările vor fi sesizabile în toamnă.

În fine, e bine să reții că IRCC e valabil din mai 2019. E folosit pentru creditele de retail în lei cu dobândă variabilă. Creditele retail în lei cu dobândă variabilă contractate până în primăvara lui 2019 au rămas legate de ROBOR. Între cei doi indici este doar un decalaj de timp, de circa 4 – 5 luni.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI
Etichete: