Veninul de albine poate distruge celulele canceroase la sân

Veninul de albine poate distruge celulele canceroase la sân

Un tânăr om de știință australian a făcut o descoperire inovatoare în căutarea unui tratament pentru cancerul de sân.

Un studiu realizat de Dr. Ciara Duffy, în vârstă de 25 de ani, a constatat că veninul de la albine poate ucide rapid celulele agresive, greu de tratat și adesea mortale ale cancerului de sân.

Dr. Duffy, de la Institutul de Cercetări Medicale Harry Perkins și Universitatea din Australia de Vest, a folosit veninul de la 312 albine pentru a testa efectul asupra diferitelor tipuri de cancer mamar. Ea a descoperit că veninul a atacat celulele canceroase și le-a ucis în doar o oră, fără a afecta celulele bune.

Cancerul mamar este cel mai frecvent tip de cancer care afectează femeile la nivel mondial

Albinele, care sunt aceleași pe care le-ați observa în curtea din spate, au provenit din Australia de Vest și Europa. Ele au fost adormite cu dioxid de carbon și ținute în gheață înainte ca veninul să fie extras și injectat în celule. Ingredientul cheie al veninului este compusul melitina, despre care Dr. Duffy a spus că poate fi reprodus sintetic.

Cancerul de sân triplu negativ reprezintă 10-15% dintre toate cazurile de cancer mamar, a menţionat institutul. În prezent, nu există tratamente clinice eficiente pentru acest tip de cancer.

„Am constatat că veninul de albine poate distruge complet membranele celulelor canceroase în decurs de 60 de minute”, a spus ea într-un comunicat. Nimeni nu a comparat anterior efectele veninului de albine în toate subtipurile diferite de cancer de sân și celule normale.

“Ne-am uitat la modul în care veninul de albine afectează căile de semnalizare a cancerului, mesajele chimice care sunt fundamentale pentru creșterea și reproducerea celulelor canceroase, și am constatat că aceste căi de semnalizare au fost închise foarte rapid”, a adăugat Dr. Duffy.

Descoperirea incredibilă a doctorului Duffy a fost făcută în timpul unui studiu pe care îl făcea ca parte a lucrării sale de doctorat.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI